Aud câinele lătrând de mama focului. Și, la câtă lene are în el, știu sigur că nu o face în mod gratuit.
Ăsta nu e câine care să latre doar pentru a-și drege vocea. Erau doi oameni la poartă. Doi omeni cu veste galbene.
Unul dintre ei se chinuia, cu mâna printre gratiile porții, să tragă zăvorul. De la frig și de la condens, avea pojghița aia de gheață care îl ținea blocat, pojghița aia pe care până și eu am pus limba în copilărie și a rămas lipită acolo, ca într-un sărut franțuzesc cu Mendeleev. Are rost să vă mai spun cât de tare m-am speriat? Evident că văzusem știrile, știam de ce sunt capabili acești huligani cu veste galbene. Câte distrugeri și câtă violență aduc ei, mai ales când sunt organizați în grup de minim doi.
M-am baricadat în casă și speram din toată inima ca poarta să reziste. Cum naiba au ajuns ăștia până la mine, habar nu aveam. Nici câinele nu avea, mai ales că nu cunoștea contextul social al mișcărilor de protest din spațiul francez, motiv pentru care îl durea la bascheți și lătra cu poftă la huligani. Chiar mă temeam pentru integritatea lui și voiam să îl chem la mine. Lasă-i dracului, să distrugă ce vor, important este să rămânem noi teferi! Doar că, de spaimă și din dorința de a nu fi reperat de către atacatori, îl fluieram în șoaptă, fapt care, coroborat cu distanța, nu ajuta deloc urechilor patrupedului meu înfierbântat.
Vai, mi-am dat seama ce încercau să facă bestiile. Să-i păcălească vigilența. S-au separat și unul dintre ei dădea ocol curții, agitând un băț, apoi lovindu-l de gard, din mers, cum ai cânta la un xilofon mai mare. Ah, câinele adoră să latre la asta! Doamne, aceste veste galbene au fost antrenate undeva, și-au însușit tehnici diversioniste, era a treia tură pe care xilofonistul îmbrăcat în lămâie o dădea în jurul curții, cu paznicul meu blănos spumegând de după gard, în timp ce celălalt își vedea liniștit de zăvorul meu blocat, iar eu, terifiat, încercam să îmi dau seama care ar fi șansele ca, dând pisica afară, aceasta să se repeadă la beregata lui.
Clanc! Cu ecou prelung. Sunetul pe care speram să nu îl aud niciodată. Zăvorul fusese învins și aveam senzația că nici măcar NATO nu mă mai putea salva. Huliganul a făcut primul pas pe proprietatea mea. L-a făcut și pe al doilea, apoi a înșfăcat tomberonul de gunoi. L-a tras în drum și l-a răsturnat într-o mașină mare și verde, pe care sunt sigur că o furaseră, apoi mi l-a băgat înapoi în curte și au plecat, cel mai probabil să incendieze mașina în centrul orașului.