Nu eram prietena cu Cristi, eram cel mult amici. Eu faceam in continuare parte din tabara adversa, cea a criticilor, tabara cu care Cristi era circumspect. Dar mi-era foarte simpatic, nu numai pentru ca era foarte talentat, ci pentru ca era o persoana. Nu vorbea mult, nu le avea pe astea cu a face conversatie, a te purta intr-un anumit fel, ii astepta pe toti sa se inflacareze in conversatie dupa care spunea: „Bine, acum sa va zic ce cred eu”. Si toti il ascultau. Era lucid si sincer, avea un simt ascutit al umorului, ceea ce includea si faptul ca daca glumeai pe seama lui nu se supara. Avea un fel special de a ride.
Era un om foarte curat, lucru care se vede cel mai bine in filmele lui. El a facut filme despre el si nu i-a fost rusine sau teama sa se arate cu toate calitatile si defectele unui baiat timid. Marilena de la P7, Poveste la Scara C, ultimul sau film, lungmetrajul California Dreamin’, vorbesc despre el. Baiatul firav, cu ochelari, ciuca glumelor de la scoala, care iubeste o fata de care nu stie cum sa se apropie, care nu e invatat cu antrenamentul vietii sociale si nici nu vrea sa fie altfel decit ceea ce este. Marilena de la P7 e, cind il revezi acum, ravasitor. E despre puri care traiesc intr-o lume mizerabila, imputita, galagioasa, o lume pe care o transfigureaza cu iubirea lor si pe care in final o parasesc. Se duc de aici intr-o nava spatiala, ca E.T.
Am glumit la Anonimul pe seama glugii lui de la tricou, care il facea sa semene cu Elliott, prietenul lui E.T. Cristi era un pur si nu se ferea sa umble asa, dezvelit, prin lume. Pe prietenul lui, Oto (Andrei Toncu), impreuna cu care a murit, nu l-am cunoscut. Am auzit ca Oto, cel mai bun sunetist din tinara generatie, era foarte protector cu Cristi. Poate de asta si erau impreuna in masina, ca sa aiba grija si dincolo unul de altul. Au si fost inmormintati impreuna.
Nu mai stiu ce sa scriu. Vestea mortii lor ne-a socat pe toti si ne-a adus in gura tot gustul salciu al neputintei noastre – in fata mortii si asa, in general. De ce a trebuit ca ei sa fie in masina aia, in secunda aia, de ce tocmai acum, cind Cristi era fericit, iubea si-i merge bine pe toate planurile? Nu poate nimeni raspunde si nimic nu consoleaza. Si atunci prietenii fac ce pot ca sa le arate lui Cristi si lui Oto ca-i iubesc si ca sa se simt poate mai putin neputinciosi. Incep sa stringa toate fotografiile si imaginile cu cei doi, se hotarasc sa faca un film documentar, au initiativa – cu acordul Mediapro-ului (producatorul) – sa termine California Dreamin’, film caruia Cristi apucase sa-i faca un prim montaj ce-l reducea la trei ore si jumatate.
Nu e iarna ca in melodia lui The Mamas and The Papas, nu e cerul gri si nici frunzele nu sint brune, dar e tare frig. Sa ne rugam cu dragoste ca cei plecati sa ajunga linistiti in acea Californie calda, senina, al carei soare aduce putin cu un Campari orange.
Descarca un fragment din Marilena de la P7 aici. Sau urmareste o scurta animatie cu sunet lucrat de Andrei Toncu.