Si da-i, si lupta, neicusorule… si totul intr-un dispret generalizat fata de mine, de tine sau de aproape orice alt cetatean al Romaniei. Fiindca hiba majora a legii nu e legata de cel care are dreptul sa-i inmineze toporul presedintelui (sau Procuraturii sau Directiei Nationale Anticoruptie sau… sau…). Problema e ca, incet-incet, tara incepe sa fie condusa de porci.
Vorbesc metaforic, desigur, dar am o referinta precisa si foarte utila, la un sistem politic fictional pe care politicienii romani s-au straduit totusi sa-l puna in practica. Totul se face pe baza unui alt gen de Constitutie decit cea de tip liberal-democratic, cum ar trebui sa fie Con-stitutia Romaniei. In Constitutie, la articolul 16, se anunta cu pompa urmatoarele: „1. Cetatenii sint egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari asubl. meath. 2. Nimeni nu este mai presus de lege”. Asadar, fara privilegii si fara discriminari. Doar ca Legea raspunderii ministeriale este un exemplu evident de discriminare (intre membrii guvernului si cetatenii de rind) si o mostra gretoasa de privilegiere (a fostilor demnitari fata de fostii… fotbalisti, strungari, invatatori sau orice altceva).
Intr-un volum aparut anul acesta, in 2007, la Editura Humanitas, Ce facem cu strainii? Pluralism vs. multiculturalism, politologul italian Giovanni Sartori enumera limpede principiile pe care se bazeaza constitutionalismul liberal: „1) neutralitatea statului; 2) separatia functiei de persoana asubl. meath; 3) generalitatea (omni-inclusivitatea legilor” (op. cit., p. 75). Combinind principiul constitutional al egalitatii in fata legii cu regula de bun-simt a separarii functiei de persoana, ne dam seama ca Legea raspunderii ministeriale este in sine o mostra de anticonstitutionalism. Ea proclama existenta unor cetateni romani diferiti (mai buni, presupun), care nu pot fi anchetati pur si simplu pentru presupuse fapte penale. In mod normal, daca un ministru (si mai ales un fost ministru) nu poate fi cercetat fara avizul presedintelui, dupa parlamentari si tergiversari prin comisii si para-comisii, aceeasi procedura ar trebui sa fie valabila si pentru un gainar oarecare din Codalbii-de-Jos. Intr-un stat democratic veritabil un ministru, un servitor al cetateanului (fiindca un ministru nici nu e altceva), nu poate avea drepturi diferite de cele ale gainarului, care, oricit de paradoxal ar suna, e – indirect – angajatorul acelui ministru.
Dar Romania nu e neaparat un stat democratic autentic. Iar modelul impus azi de Legea raspunderii ministeriale are un precedent, care justifica si ideea centrala a textului de fata. In modelul de stat fictional pe care il imita azi Romania exista un articol echivalent cu articolul 16 din Constitutia Romaniei. Este vorba de articolul VII, care spune ca „Toate animalele sint egale”. Ulterior, si in acel stat independent a aparut o adaugire care modifica usor teza egalitatii, echivalentul Legii raspunderii ministeriale: „Toate animalele sint egale. Dar unele animale sint mai egale decit altele”.
E vorba, bineinteles, de Ferma animalelor, statul imaginat de George Orwell intr-o poveste scurta, dar plina de invataminte – inclusiv pentru guvernantii romani. Dovada o constituie exact legea incriminata aici. Unele animale sint mai egale decit altele. La Orwell erau porcii. La noi sint membrii si fostii membri ai guvernului. Dar, cum scrie si Orwell la finele cartii sale, cind animalele de rind „privira de la porc la om si de la om la porc si din nou de la porc la om, deja era imposibil sa mai spui care era care”1.
1 . George Orwell, Ferma animalelor,
Editura Univers, Bucuresti, 1992,
p. 109, trad. Mihnea Gafita.