Dar fara convingerea ca operele de literatura au nevoie de filtrul meu pentru a se expune in structura lor intima si in conturul exact al importantei lor, actul critic e zadarnic.
File innegrite cu mii de semne, adaugate la alte milioane de file scrise si tiparite…
Nu scriu niciodata pentru autori, ci despre ei. Acestia se pot extazia sau se pot mihni de cronicile care le sint dedicate. E problema lor. Atunci cind criticul este onest, vina (in ordine estetica) se afla in alta parte. Sint scriitori ce-mi declarau iubire eterna (o distinsa poeta si eseista imi spunea nici mai mult, nici mai putin decit „fratele mai mic”) si care, in urma unui comentariu negativ, nu ma mai saluta pe strada. Sint altii, initial, infuriati la culme de un diagnostic si care, in urma unuia mai convenabil, au devenit extrem de prietenosi. Aceste variatii de umoare, care ar fi triste daca n-ar fi comice, arata pina la urma tocmai importanta activitatii critice. Vai de cronicarul ale carui opinii nu stirnesc absolut nici o reactie!
Nu scriu nici pentru editori. Imi scot si eu cartile la o editura sau la alta, sint parte a acestui circuit, dar nu-mi pot aronda independenta judecatii nici unei case editoriale, oricit de prestigioasa ar fi aceasta. N-am cum sa devin un agent de reclama, un promoter, un PR in travesti, fiindca, exact in momentul cosmetizarii oportune a judecatii mele de valoare, aceasta inceteaza sa mai fie o judecata de valoare.
Ca si autorii, editorii au insa nevoie de acesti reprezentanti ai unei profesiuni antipatice care au fost si ramin criticii. Spre deosebire de oamenii care prefera sa se imbete cu apa rece, scriitorii si editorii lor isi pot vedea ponderea reala intr-o oglinda curata. Cei lucizi pot trage anumite invataminte din obiectiile care le sint aduse, din rezervele (argumentate) pe care cartile lor le provoaca. Cronicarul, criticul de intimpinare, are deci nu numai o functie de ecarisaj cultural, ci si una de orientare in imponderabilele operei. E deopotriva un arbitru si un ghid de incredere. Fara el, toate cartile ar fi exceptionale, ceea ce inseamna ca n-ar mai exista, in fapt, carti exceptionale…
Editorul are nevoie de criticul literar nu pentru a afla ce carti sint vandabile, ce volume vor avea impact, ce genuri si ce colectii vor fi devorate de public. Marketingul este un domeniu in sine, cu competente si ambitii de acoperire de acest ordin. Editorului, criticii literari ii sint indispensabili pentru ca ei ii confirma – sau ii infirma – viabilitatea programului. Cota valorica a acestuia, dincolo de cota de piata fixata… in piata.
Arata-mi nu aplaudacii care-ti lauda intreaga productie editoriala, ci criticii care-ti subliniaza cartile valoroase. Arata-mi ca nu te faci palid la obiectiile si rezervele intemeiate, ca sa-ti spun ce fel de editor esti.
De doua saptamini, am devenit consilier editorial la Polirom. De doisprezece ani, scriu despre carti exact asa cum cred.