Apropo de ghilotina, nu Guillotin a inventat-o, el doar a cerut, constiincios din fire, descoperirea unei metode rapide de a-i ucide pe opozantii Republicii. Metoda pe care doctorul Antoine Louis a pus-o la punct, dind numele lui instrumentului funebru doar temporar: ghilotina s-a mai numit, la inceputurile ei, Louison sau Louisette (ah, perfida onomastica!), dar, nu stim de ce, istoria a preferat sa-i lege numele de al lui Gouillotin, si nu de al inventatorului ei de drept. Tot atunci, la finele secolului XVIII, oamenii erau atit de cuprinsi de febra egalitarismului, incit au propus tutuirea generala. Moda n-a durat decit vreo citeva luni (sub forma unui: „Inchide usa, va rog!”) si nici n-avea cum sa fie altfel la un popor asa de cu nasul pe sus. Sa mai zicem ca tot atunci ii apucase pe francezi frenezia redenumirii: de la orase, pina la strazi sau institutii publice.
Cea mai nebuna rebotezare a suportat-o Grenoble care, din cauza lui noble (tot ce era nobil, regal, privilegiat sau crestin trebuia sa dispara), a devenit Grelibre (Greliber in loc de Grenobil, daca ar fi sa ne jucam de-a traducatorii literali). Si dupa ce ca au schimbat si numele zilelor si al lunilor, facind ca prima zi din an sa fie 22 septembrie (caci atunci ziua e egala cu noaptea), si-au botezat copiii in felurile cele mai ciudate: gata cu numele de sfinti, e vremea numelor din natura – Purcel, Scara, Magar, Sofran. Iar in final, ca sa incheiem hohotind, domnii revolutionari au reorganizat si jocul de carti: regii au fost inlocuiti cu Voltaire si Rousseau, iar damele cu virtutile republicane. Puteai, deci, sa ai un careu de Voltairi? Ce mai vremuri. (Ii multumesc pe aceasta cale doamnei Henriette Walter, din cartea careia am aflat toate minunatiile astea.)