1.
Văd pe TVR 1 un documentar despre Cioran.
Și-mi amintesc de bula mea de la sfârșitul liceului și începutul facultății. Practic, în peste 80 la sută dintre discuții, venea cumva vorba de Cioran, indiferent de subiect. Nu mai puteai, îți venea să te urci pe pereți, ajungeai pe culmile disperării, toată lumea citea Cioran, de la frizerie și până în camera de cămin. Și la o întâlnire amoroasă, și la o bere cu prietenii, și la cursuri, și la țigară, și la tenis cu piciorul, se trezea unul sau una care zicea ceva de Cioran. Aveam impresia că și tata vorbește cu băieții de pe șantier despre Cioran. Vestea că s-a băgat Cioran la un chioșc din Târgu Cucu se răspândea ca focul în paie și stârnea o isterie generală în bula mea de atunci.
În bula mea de acum, 80 la sută dintre postări sunt despre pârtii și schiuri, despre existența oribilă din România și despre vacanțele noastre minunate. Am uneori impresia că am devenit brusc un neam de schiori și de ciorani online, aflați în vacanță.
Na, nu mă plâng, nu mă dezic, nu pretind că fac notă discordantă, ci doar constat că bula de atunci, oricât de enervantă părea, avea un farmec cumva altfel – și sigur o naivitate aparte – față de bula actuală de pe Facebook.
2.
Bubuie presa revoltată despre un manual de română, care prezintă o imbecilitate cu misterele din Bucegi copiilor din clasa a VI-a. OK, pricep: comisii, autori și editori idioți. Dar presupunând că manualul a ajuns la copii în septembrie 2018 – deși am auzit că e din 2014 –, dintr-o țară întreagă, abia acum s-a prins un părinte de tâmpenie? Asta cam spune cât de des și cât de atenți se uită părinții în manualele copiilor. Plus că nu a sesizat-o nici un învățător.
3.
Am un vecin – am mai povestit de el, ăla doi pe doi, musculos, tatuat și în cerul gurii – care se plimbă prin fața casei lui doar în șlapi, șort și tricou, dând plictisit cu degetul pe ecranul mobilului, la câteva grade sub zero. Și mă întreb speriat acum, văzându-l pe geam: dacă el poartă palton, Doamne, cât de frig o fi afară?
4.
N-am înțeles exact ce-a spus Daea de cormorani la Bruxelles, dar mi-am amintit că acum vreo zece ani am ajuns la Vukovar, pe Dunăre, cu un grup de scriitori din toată lumea. Am avut lectură pe un vapor – mă rog, poveste lungă – și am ajuns nu știu cum la o recepție dată de primar în cinstea noastră. Orașul încă era varză după războiul iugoslav, case ciuruite de gloanțe în centru, urme de obuz pe trecerile de pieton, dar primarul ne-a ținut o cuvântare în care se mândrea – și tot repeta asta – că Vukovar e zona cu cele mai multe dropii din Croația. Și toată lumea a râs când am spus: „Tăticu’, ăsta parcă e made in Romania! Parcă-i scos dintr-o fabrică de primari de țară, construită la noi în vremea comunismului!“. Adică, na, ideea e că Daea arată și vorbește fix ca primarul ăla din Vukovar. Am și o poză cu el, cred.
5.
La baia bărbaților din Iulius Mall, lângă chiuvetă, rezemată de perete, era o carte cu titlul Filosofie în 30 de secunde. Nimeni în jur. Acum, dilema mea e: o fi uitat-o cineva sau a aruncat-o altcineva, pentru că nu merge?