Partidul lui Victor Ponta începe să se închege. Este cea mai proastă veste pentru PSD. Au fost trei mutări semnificative într-o singură lună, iar efectele se vor vedea probabil în sondajele din lunile care vin.
Intrarea comisarului european Corina Crețu în Pro România și anunțul candidaturii sale la scrutinul din luna mai pe listele acestui partid a fost semnul validării formațiunii lui Ponta în ochii social-democraților care voiau să plece, dar n-aveau curaj și nici unde.
A urmat înregimentarea lui Adrian Țuțuianu, baron PSD de Dâmbovița, iar în urmă cu câteva zile un alt greu PSD, Mihai Tudose, și-a anunțat plecarea către Pro România. Un alt deputat, Georgian Pop, a abandonat joi căruța PSD, sărind în barca lui Ponta.
Încă nu se poate vorbi de o ruptură în PSD, dar fisura în partidul lui Liviu Dragnea este vizibilă. Dâmbovița și Brăila sunt două fiefuri importante ale PSD, iar pierderea acestora de către o formațiune aflată oricum în picaj e o lovitură zdravănă.
Victor Ponta începe să erodeze bazinul PSD, iar dacă inițial au venit în partid doar niște deputați de care n-a auzit nimeni, ultimele transferuri arată că PSD începe să piardă din structuri. Pentru că alături de Țuțuianu și Tudose vor veni destui primari din cele două județe.
Lucrurile nu par să se oprească aici, iar dacă este adevărată informația vehiculată recent în mediul online despre o reuniune de taină desfășurată la Cluj, atunci urmează marele cutremur în PSD. Întâlnirea ar fi avut loc înainte ca Mihai Tudose și Georgian Pop să-și anunțe trecerea la Pro România, iar printre cei prezenți la șprițul de la Cluj s-ar fi numărat Marcel Ciolacu (Buzău), Paul Stănescu (Olt), Sorin Grindeanu (Timiș) și Mihai Chirica (Iași).
Oltul și Buzăul sunt alte două județe dominate de ani buni de PSD, unde social-democrații dețin cam două-treimi dintre primari. Când îți pleacă șeful de filială, un personaj influent în județul respectiv, e de așteptat ca oastea să te părăsească.
Iar dacă mai adăugăm și scandalul monstru dintre primarul general al Capitalei Gabriela Firea și PSD, plus fotografia șugubeață pusă de Nicolae Bădălău pe Facebook (în care baronul de Giurgiu stă la o cafea alături de Stănescu), atunci concluzia e una singură: vin zile grele pentru Liviu Dragnea.
Lucrurile s-ar putea agrava și mai tare pentru PSD. Îngrășarea peste noapte a partidului lui Ponta poate duce chiar la pierderea guvernării mai repede decât mulți ar preconiza. PSD și ALDE nu mai dețin majoritatea în Camera Deputaților, însă la Senat cele două partide încă au controlul. Dacă situația se precipită, n-ar fi exclus ca guvernul să nu mai reziste unei viitoare moțiuni de cenzură. Cheia e la UDMR, însă liderii Uniunii au spus deja că dacă PSD și ALDE pierd majoritatea, atunci maghiarii iau în calcul să voteze moțiunea.
Pentru Liviu Dragnea, singura șansă ar fi un rezultat bun al PSD la alegerile europarlamentare și un rezultat prost pentru Pro România. Dacă însă lucrurile nu vor sta așa, iar Ponta își saltă partidul binișor peste pragul de cinci la sută, atunci corabia roșie va prinde și mai multă apă, iar guvernul are toate șansele să fie dat jos cel mai târziu la începutul toamnei.
Spuneam nu cu mult timp în urmă că pentru Dragnea vine momentul decontului. Liderul PSD nu mai are ce oferi, iar politic a devenit o piatră de moară pentru partid. PSD nu și-a desemnat candidatul la președinție, filialele pleacă una după alta la Ponta, iar stăpânul rămâne tot mai singur. Uitați-vă la oamenii care ies să apere partidul și veți vedea cam aceleași figuri: Codrin, deputatul mitralieră, Olguța și din când în când Oprișan. În rest, liderii stau la cutie.
De urmărit comportamentul baronilor PSD din teritoriu la alegerile europene. Nu cred că se vor osteni prea tare. Nu-și vor cheltui banii într-o campanie care nu e a lor. Oamenii ăștia nu se tem că vor fi maziliți de Dragnea dacă scot un rezultat slab pe 26 mai, pentru că în secunda doi vor amenința că pleacă din partid. Singurii care-l pot scoate pe Dragnea din strânsoare sunt primarii PSD. Ei depind de șefii de consilii județene, în majoritate ai PSD, au nevoie de bani de la guvern, sunt cumva obligați să tragă pentru partid, că altfel nu mai primesc fonduri. Problema e că primarii sunt cei hâtri politicieni. Se reorientează rapid, iar mulți vor juca la două capete.
Însă dacă Dragnea pierde filialele din sudul țării, PSD riscă să obțină la europene cel mai rușinos scor din istoria partidului.