Se vorbește mult în lumea artelor despre influența covârșitoare a japonezilor asupra culturii europene la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul celui următor, dar infinit mai puțin despre pasiunea lor pentru cultura europeană și nu în ultimul rând pentru muzica clasică. De-a lungul anilor am colecționat cât am putut admirabilele CD-uri ale producătorilor japonezi care reînvie interpreți uitați de nespecialiști și înregistrări de pe vechi discuri de 78 de turații. În căutarea unor nume de muzicieni, al lui Julius Isserlis, născut la Chișinău, al lui Jacqueline Eymar, interpreta lui Debussy, sau ale elevilor lui Theodor Leschetizky, între care un prieten al lui Enescu, am ajuns să aflu de o companie încă puțin cunoscută în Europa, Sakuraphon. Creatorul ei, Hisao Natsume, se prezintă ca „arheolog și istoric al sunetului“, iar arheologul din mine nu a putut să nu intre în rezonanță. Ce a urmat a fost, cred, o simpatie reciprocă, din care s-a născut interviul de pe această pagină.
Cum ați ajuns să vă specializați în domeniul restaurării muzicale și cum ați constituit compania Sakuraphon?
În urmă cu 25 de ani am început să administrez un site web denumit www.78rpm.net. Încă de atunci plănuiam să deschid o companie CD, care să reediteze vechile discuri, dar nu aveam competența, cunoștințele necesare. În 2007 am fost numit de Diskunion [o rețea de magazine de discuri creată în 1973 și specializată în vânzarea și exploatarea de discuri de ocazie, viniluri îndeosebi] ca producător al unei firme intitulată DIW Classics. Acolo am căpătat experiență, reeditând numeroase CD-uri. La DIW Classics era însă imposibil să folosești discurile pline de zgomote de 78 de turații, așa că, în cele din urmă, mi-am deschis propria companie, Sakuraphon, ca o revanșă. Discurile de 78 de turații au o viață mai lungă decât a mea. Mi-am dorit să public în mod sistematic CD-uri cu pianiști, de fiecare dată când mi-au căzut în mână asemenea înregistrări. Folosesc un program de restaurare minimă, fiindcă nu îmi place sunetul care a fost editat exagerat și reducțiile prea mari de zgomot. Sunt cu totul îndrăgostit de sunetul vechilor 78rpm.
Cum se explică marea atracție a japonezilor pentru muzica clasică și interpreții europeni și în special cea pentru înregistrările istorice?
Japonezilor le plac înregistrările istorice și interpreți cum sunt Cortot, Backhaus, Hofmann, Rahmaninov, Lipatti și mulți alții dinaintea lor. Dar ei tind să se focalizeze doar pe pianiștii de mare popularitate. În ce mă privește, în loc de a asculta pianiștii individual, le recomand melomanilor să asculte în mod sistematic arta mai multor pianiști vechi și rămași obscuri, prin intermediul reeditărilor pe CD. Bucuria mea ar fi să-i pot asculta direct la pian pe un Chopin sau Liszt. Așa ceva, însă, este desigur imposibil. Dar căutând și găsind urmele unor interpreți apropiați de vremea lor, devine posibil să ți-i imaginezi. Și nu este aceasta cea mai mare atracție a unei înregistrări istorice?
În perioada interbelică o mulțime de mari interpreți originari din Rusia, plecați din cauza revoluției bolșevice, s-au instalat și au predat în Japonia. Se poate spune că prezența lor a fost cea care a contribuit esențial la dezvoltarea pasiunii japonezilor pentru muzica europeană?
Da, resimțim până astăzi beneficiul prezenței lor. Profesori de pian ca Leonid Kreutzer și Leo Sirota se bucură de o mare prețuire în Japonia. Maestrul meu, un mare cercetător în domeniul discurilor 78rpm, dr. Christopher N. Nozawa, le-a făcut cunoscute realizările pretutindeni prin contribuții științifice și reeditări pe CD ale interpretărilor lor.
În plus, au existat numeroși pianiști care prin venirea lor în Japonia au contribuit la această pasiune a japonezilor pentru muzica clasică europeană. Unul cu cele mai mari merite este, de exemplu, Henri-Gil Marchex [1894-1970], care a contribuit la cunoașterea și răspândirea muzicii franceze în Japonia. Am reeditat pe un CD Sakuraphon înregistrări de studio și recitaluri radio, păstrate pe discuri 78rpm, iar recent activitatea sa a făcut obiectul unei reevaluări în lucrările cercetătorilor istoriei muzicii din Japonia.
De unde provin vechile discuri pe care le restaurați, sunteți un colecționar?
Am început să colecționezi vechi înregistrări cu muzică de pian în urmă cu 35 de ani. Colecția mea este foarte mare și am strâns-o cumpărând aproape totul pe piața de antichități muzicale din Marea Britanie.
Unul dintre proiectele cele mai importante pe care le aveți îl constituie seria Elevii lui Leschetizky din care ați publicat până acum două antologii pe CD cu totul excepționale. Theodor Leschetizky a avut un număr foarte mare de elevi.
Sigur, știu. Potrivit unui cercetător, numărul lor s-a ridicat la circa 1.500. Dar o mulțime nu au făcut înregistrări. Mi-ar plăcea să ilustrez pe discuri cât mai mulți dintre elevi.
În ce măsură aveți documentație despre ei?
Aproape toate discurile 78/33 rpm, discurile acetat, benzi, rulouri și fotografii ale pianiștilor provin din colecția mea personală. Am și o serie de cărți și programe de concert. Pe de altă parte, primesc sprijinul unor colecționari privați, al altor firme de discuri istorice (Arbiter Records, Meloclassic) și al câtorva societăți, cum sunt Societatea Leschetizky din Japonia și Societatea Drozdoff. Tuturor le sunt deosebit de recunoscător. Sunt și în căutarea altor colaborări.
Seria Leschetizky presupune și contribuția unor istorici ai muzicii?
Principalul autor, cercetător în cazul lui Leschetizky este dr. James Methuen-Campbell, ale cărui cărți m-au influențat foarte mult. El este autorul unei lucrări extrem de importante, Catalogul înregistrărilor pianiștilor clasici, vol. 1 (Pianiști născuți până la 1872), la Disco Epson Ltd. și al volumului Chopin Playing: From the composer to the present day. El este specialistul și pentru Elevii lui Leschetizky și primesc în continuare o cantitate foarte mare de informații de la el.
Câte volume credeți că va avea în final seria?
Probabil șase CD-uri antologii, câteva dedicate unui singur pianist și câteva ca supliment. Aș dori ca în 2019 să apară volumele 3-5.
În ce măsură aveți o distribuție a discurilor pe piețele europene și cum ar putea un meloman român să-și procure CD-urile Sakuraphon?
Deocamdată avem distribuitori oficiali în Taiwan și în China. Suntem în căutarea unora pentru țările occidentale și restul lumii. Cel mai ușor de procurat un CD este prin magazinul nostru online (www.sakuraphon.net), iar oricine poate folosi popularul sistem de plată PayPal. Sper foarte mult ca discurile mele să ajungă la câți mai mulți melomani de pe toate meleagurile lumii.