Ku Klux Klan-ul s-a revigorat și rebranduit – inclusiv cu costumația care l-a consacrat (coifurile albe trase peste față) – inspirându-se din Nașterea unei națiuni, de D.W. Griffith, în 1915, filmul fiind folosit pe urmă mulți ani ca instrument de recrutare.
Asta pentru cine se mai îndoiește de puterea imaginilor asupra realității. E o parte a mizei filmului lui Serghei Loznița, Donbass, distins cu Premiul de regie anul trecut la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. Coproducție minoritar românească prin firma de postproducție Digital Cube, Donbass e a cincea colaborare dintre Loznița și directorul de imagine Oleg Mutu, precum și a doua cu actorul Valeriu Andriuță. Este un film foarte puternic nu doar despre realitatea războiului din estul Ucrainei, cât mai ales despre reprezentarea ei, despre fake news, propagandă, manipulare și control.
„Între a vedea și a cunoaște, între aceste imagini și eu însumi se află camera. Dacă cineva vrea sau nu să facă propagandă, camera va distruge în ambele cazuri imaginația asupra respectivului eveniment. (…) Locuim într-un teatru imens, unde realitatea și reprezentarea realității coexistă, iar această reprezentare ne influențează, pentru că judecăm în funcție de reprezentarea realității, nu în funcție de realitate“, mi-a spus cineastul ucrainean anul trecut, în cadrul unui interviu acordat pentru HotNews.ro.
Filmul are 13 capitole, unele inspirate din realitate, și începe (nu întâmplător) cu un cadru dintr-o rulotă de machiaj, unde o femeie e pregătită (bănuim că pentru un film), pentru ca cinci minute mai târziu, împreună cu alții și cu cineva care pare regizor secund, să alerge printre blocuri spre o piațetă unde fumegă niște mașini. În ultimul cadru al acestei introduceri o vedem pe femeia de la machiaj dând o declarație unui reporter TV și povestindu-i printre lacrimi cât de înfricoșată a fost de explozie.
Acțiunea filmului are loc în Donbass, regiune din estul Ucrainei, unde demonstrațiile pro ruse, care au început în martie 2014 după revoluție și după mișcarea Euromaidan, au culminat (după anexarea Crimeii de către Rusia) cu războiul dintre forțele separatiste ale auto-proclamatelor republici Donețk și Luhansk cu armata guvernamentală ucraineană. Potrivit unor surse neoficiale, 10.000 de oameni ar fi murit până acum de ambele părți. Asumându-și un rol mesianic în toate filmele sale (deși trăiește la Berlin), Loznița dă cu acest film impresia că e sâcâit de lipsa de reacție a Occidentului la ceea ce se întâmplă de câțiva ani în țara sa. Celelalte tablouri, ale căror personaje trec uneori dintr-unul într-altul, vorbesc despre sărăcia, corupția și dezumanizarea unui teritoriu care pare să nu mai aibă nici o șansă. Femeia de la machiaj va reveni după 45 de minute de film, când la un televizor se dă un reportaj despre noul atac cu bombe (și victime) al armatei ucrainene, iar primul tablou e reluat și dus până la capăt la final, deznodământul lăsându-l pe spectator fără glas.
Celelalte capitole se ocupă fie de un cetățean căruia separatiștii vor să-i rechiziționeze jeepul, fie de un jurnalist german care încearcă fără succes să se informeze de la soldații separatiști (care se dau de-ai locului, deși se pare că nu sunt), fie de o funcționară care îi toarnă primarului o găleată cu rahat în cap deoarece a spus despre ea că a luat mită. În toate cazurile există cel puțin o persoană cu un telefon mobil sau cu o cameră care filmează ce se întâmplă. Asta nu face ca mobilul sau camera să developeze adevărul acelor scene. Cel mai impresionant tablou, inspirat din filmulețe reale puse pe YouTube de martorii și actanții respectivului moment, e cel în care un voluntar din armata ucraineană, luat prizonier de separatiști, e legat de un stâlp pe stradă, pentru ca oamenii să-l umilească. De la fotografii la pumni din partea flăcăilor cu caș la gură și roșii în figură de la băbuțe, grămada strânsă peste victimă se ambalează subteran și la un moment dat devine pregătită să linșeze prada. Când vi se va face frică, nu uitați că lucrurile s-au petrecut în realitate.
„E vorba despre un conflict dintre două tipuri de mentalitate. Ce poți face cu mentalitățile? Să le schimbi. De cât timp ai nevoie, mai ales atunci când oamenii nu vor să se schimbe? Nu există un răspuns. Va dura atâta timp cât Rusia va avea energie să lupte“, mi-a mai spus Serghei Loznița, vorbind despre esența războiului din estul Ucrainei. Donbass e un film nu doar pentru cinefili (ar fi meritat să intre în Competiție la Cannes), sau pentru pasionații de politică și istorie, ci pentru oricine vrea să înțeleagă mecanismele lumii în care trăiește. O lume care și-a pierdut de mult inocența (în caz că a avut-o vreodată).