Maestre, vi s-a întâmplat vreodată să nu aveți inspirație?
Lipsa inspirației, dragul meu, este marele dușman al scriitorului. Este, dacă-mi permiți această metaforă, un cavou în care intri de viu, dar nimeni nu știe că ești viu și ei încuie și pleacă. Dar de fapt mâna care încuie cavoul este tot a ta, mă înțelegi? Mă refer la faptul că îmbrățișezi lipsa inspirației și conviețuiești cu ea. De la un punct, parcă nu este că nu vine inspirația, este că vine lipsa ei. Lipsa însăși devine o prezență.
Și ce faceți atunci când această lipsă apare?
O invit la masă, lângă mine, și scriu. Este ca și cum ai vrea să tragi după tine o căruță înfrânată. De multe ori nu reușești, dar dacă totuși o urnești, lasă pe drum niște urme profunde. Alea, dragul meu, sunt urmele care contează, fiindcă le poți transforma în niște cuvinte adânci, cuvinte aspre, care miros a luptă și dau greutate operei. Când scrii inspirat este mult prea simplu și așa ajung mulți autori talentați să se întrebe de ce naiba nu sunt cumpărați din raft.
Recentul dumneavoastră bestseller, Aurel Aurel, volumul doi…
Totală lipsă de inspirație! Îți vine să crezi că nu am știut ce nume de familie să-i dau nătărăului? I-am dublat prenumele, ca în subconștient să ai o senzație de ecou, de ca și cum scriitura este foarte profundă. Iar volumul unu nici măcar nu există.
Păi da, dar mie mi se pare genial să nu scrii volumul unu.
Nu eu, ci lipsa inspirației poate fi genială, dacă o pui la muncă. Să plasezi toată acțiunea unui roman pe o bancă în gara Mizil, asta cere, în teorie, curaj. Eu pur și simplu nu știam ce să fac cu Aurel acolo și, ca să nu mă arunc în nu știu ce capitol care nu duce nicăieri, l-am așezat pe bancă și i-am dat un ziar.
Știm cu toții primele opt capitole, toate poartă același nume: Ziarul. Este o fluiditate a staticului, cititorul ajunge să audă fiecare bătaie a inimii protagonistului. Și felul în care Aurel parcurge textul ziarului în timp ce cititorul parcurge textul cărții, este un fel de citire în citire care te duce într-o profunzime nebănuită. Care este rolul muștei?
Musca este palma pe care nu puteam să o dau. Îl vedeam pe Aurel scufundat în lectură și voiam cumva să îl fac atent, să știe că eu sunt creatorul lui și să mă respecte, iar el părea că mă ignoră. Așa că am introdus această insectă care să îl deranjeze din când în când, iar el, încercând să o nimicească, își dă singur palme.
Da, știm cu toții ultimele patru capitole, toate intitulate Musaca. Te fac să gândești în straturi.
E o greșeală de tipar.