În noul său documentar, Caisă, Alexandru Mavrodineanu aprofundează relația maestru-discipol prin intermediul relației dintre un antrenor de box (Dumitru Dobre) și elevul său talentat Cristian Pălcuie (poreclit Caisă).
Mavrodineanu e preocupat de această temă pe care, așa cum a spus în interviul acordat SDC pe care îl publicăm săptămâna viitoare, o pune în legătură cu relația tată-fiu. A mai făcut asta în scurtmetrajele de ficțiune Lecția de box și Muzica în sânge, ca și în documentarul HBO Omul-pasăre, portret al instructorului său de zbor Niculae Mihăiță. Caisă e un film mai împlinit și mai elaborat decât Omul-pasăre (a fost filmat timp de mai mulți ani, în mai multe și diverse locuri), de o tandrețe discretă care transpare în pofida mediului sărac din care provine Caisă, a felului direct al antrenorului de a se adresa elevilor și din tot ceea ce înseamnă lumea boxului unde, vorba maestrului Dobre, „nu dă nimeni cu o floare în tine“.
Acest înveliș dur care poate ascunde sentimente profunde și răni sufletești mai mari decât cele provocate de pumn dă și consistența poveștii care pleacă de la elev pentru a se concentra pe maestrul ce se investește cu totul, fără a avea garanția că elevul nu-l va dezamăgi. „Despărțirea de el m-a adus cu picioarele pe pământ. Eu la meciurile lui transpiram două kilograme, mai mult ca el. Când îl lovește pe el, zici că te doare pe tine. La orice mă gândeam la el – dacă eu mănânc, oare o mânca și el? Și când ți-o trage unul de ăsta pe care l-ai iubit te doare de zece ori mai mult, ca și cum propriul tău copil te-ar fi vândut.“ Astfel vorbește antrenorul despre fostul său elev Vasile Dragomir, pe care l-a ajutat să devină campion mondial la profesioniști versiunea World Junior Boxing Federation în 2001, după care acesta a plecat în Germania să facă bani și s-a lăsat de performanță.
Elevii nu pot sta toată viața pe lângă antrenor „ca puii pe lângă cloșcă“ (cum le spune maestrul elevilor înainte de campionatul național), la fel cum nici copiii nu rămân (și nici nu trebuie) lângă părinți. Aceasta e o lecție pe care de obicei o vedem în filme mai mult din punctul de vedere al discipolilor – poate pentru că ei sunt cei care duc ștafeta mai departe – și e o dovadă de maturizare (regizorală) faptul că filmul alege să se concentreze pe cel care susține și rămâne în urmă și care poate e de multe ori un personaj mai complex decât elevul.
Filmul urmărește cu respect și delicatețe această lecție de viață, construind din câteva tușe (fără a insista) și cadrul social dificil în care acești oameni vor să facă performanță. Caisă provine dintr-o familie săracă, are o rudă la închisoare (nu ni se explică dacă e tată, unchi sau ce anume), indemnizațiile pentru sportivi mai că nu există, în vreme ce antrenorul luptă cu un sistem care nu doar că nu ajută tinerele talente, dar îi și dă la o parte pe descoperitorii lor.
Am văzut o poveste asemănătoare în documentarul Roboțelul de aur (2015), de Radu Mocanu și Mihai Dragolea, unde în relația dintre eroină (fost copil instituționalizat) și antrenorul ei tânăra sportivă era mai bine pusă în lumină, filmul punând un accent puternic pe mediul social dificil în care trăia. Caisă e un film mai elegant, care a avut și șansa de a-l coopta coproducător pe Tudor Giurgiu, care l-a preluat apoi pentru distribuție în săli prin Transilvania Film. Clou-ul filmului e tocmai faptul că, fără a ignora partea socială, tratează o temă universală – cea a creșterii, fiind împachetat ca un fals portret al discipolului (antrenorul nici nu e prezent pe afișul filmului). Hindușii spun: „Când discipolul este pregătit, Maestrul apare“. Discipolii maestrului din film dispar rând pe rând din proprie inițiativă, deși vezi și momentul când antrenorul îl pune pe liber pe un elev care nu se ține de treabă, cu toate că simți că-l așteaptă să protesteze.
Filmul îl surprinde cu delicatețe pe antrenorul Dobre în momentul în care se pregătește să închidă un ciclu și să devină probabil din nou discipol. (Nu l-am numit maestru întâmplător, și elevii îi spun așa.) La modul subtil, cred că cel mai emoționant lucru în film e că de fapt nu știi exact cine e maestrul și cine discipolul.
Caisă – de Alexandru Mavrodineanu, cu: Dumitru Dobre, Cristian Pălcuie (Caisă)