Dar ieri era sa capotez, pentru ca toata ziua am vazut numai suferinta in carne si oase. In jurul meu, oameni apropiati isi infrunta o boala naprasnica atit de demn si curajos, incit m-am facut pulbere. Seara n-am fost in stare de nimic altceva decit sa ma prabusesc in pat si sa ma gindesc mult, cu ochii inchisi, la doi barbati: unul foarte tinar, pe care nu l-am cunoscut decit din scris, si unul inca tinar, care mi-a fost un fel de frate geaman. Primul e Sorin Stoica. Al doilea – Mircea Nedelciu. S-a intimplat asa si pentru ca am citit in Agenda zilei ca o eleva din Timisoara a cistigat la Tirgul „Gaudeamus” premiul I la Concursul de lectura Mircea Nedelciu. Si pentru ca am primit de la Curtea Veche Povestiri mici si mjlocii, cu prozele lui Sorin.
Pentru ca nu pot sa compun nimic, nici sprintar, nici trist, culeg ce-a scris Sorin in Ceva frumos. Iata: „Sa te gindesti la ceva frumos. Asta e remediul”. Si citeva rinduri mai incolo: „Pe cuvint ca nu doresc nimic. Doar ceva frumos. Cum ar fi scrisoarea de la Maria. Sorine, Ma enerveaza cumplit pelerinajul tau prin sali de operatie. Mai ales ca nu vei putea veni cu noi in delta. Eu tot mai sper insa. Vorbeste cu doctorul tau, tatal lui Bogdan, parca, zi-i sa te mai scuteasca de torturile astea medievale. Inchizitia nu poate scoate nimic de la unul ca tine oricit s-ar stradui. Zi-le ca buba ta e celesta, metaforica, deictica. Zi-le ca ea nu se extirpa cu bisturiul lor steril. De fapt nici nu trebuia sa te duci la doctor, poate iti creste vreo aripa si prostii ti-o taie. Hai cu noi in delta si facem noi ceva farmece s-o convingem sa te paraseasca. O s-o hipnotizam seara pe plaja cu totii, o sa o facem asa de nefericita incit va trebui sa plece pina la urma. O sa te spalam pe urma cu primul val de dupa rasaritul soarelui, te ungem cu scuipat de albatrosi, o sa te hranim cu icre de sirena si o sa te rastignim exact trei secunde pe doua raze perpendiculare de soare si gata, o sa fii ca nou. Ce zici? Maria.”
As vrea ca Maria sa existe cu adevarat. As vrea ca scrisoarea ei sa existe cu adevarat. Poate abia atunci as simti ca nu mi se face pieptul tandari de teama si deznadejde, ci explodeaza de o bucurie pe care inca n-o inteleg bine. Cum spune si Sorin: „De-aia scrii. Scrii pentru ca. Nu scrii pentru a. Si asta nu e bine. Nu scrii cu scopul de a face ceva. Doar ca sa te opui. Sa impiedici un anume proces. Scrii pentru ca ai neaparat ceva de spus. Esti depozitar al unui mesaj. Sau doar iti inchipui ca ai fi. Iti doresti. Scrii ca sa nu mai fii singur. Sau singura. Scrii pentru ca iti doresti sa fii singur. Scrii desi ti-e frica”.