Microstagiunea Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu (13-17 martie) a adunat deliberat în program cinci puneri în scenă semnate de regizori tineri (Armin Petras, Dominic Friedel, Alexander Riemenschneider, Eugen Jebeleanu, Botond Nagy, Bogdan Sărățean). Două montări imaginate de directori de scenă din Germania mi-au tras atenția.
Legând inspirat cultura înaltă și cea populară
Ce legătură ar putea exista între piesa lui Heinrich von Kleist, Ulciorul sfărâmat, și o formație profesionistă de folclor, „Cindrelul – Junii Sibiului“? Răspunsul e în spectacolul realizat după un concept și un scenariu de Armin Petras și lucrat la rampă de Dominic Friedel. Artistul german de la Schauspiel Stuttgart, Armin Petras, cunoscut din Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și dintr-o colaborare anterioară cu trupa sibiană (RUG), a văzut în România ceva ce noi, prinși în vortexul preocupărilor cotidiene, nu mai observăm. A privit atent către lumea noastră rurală definită prin ambivalență: pe de o parte, rămasă oarecum într-un trecut și un fel de a fi oriental, iar pe de altă parte, pe cale să piardă prin uitare comoara ancestrală a tradițiilor autentice, corupte de modele occidentale.
Pentru a exprima această polaritate, Petras a rescris, în sensul german al termenului de dramaturgie, textul lui Kleist, plasând acțiunea într-un sat de-al nostru unde dreptatea se împarte nu după reguli echitabile, ci după placul celor care și-au însușit puterea și decid arbitrar pentru ceilalți. A adăugat câteva personaje, a concentrat locul la un cămin cultural unde se îngrămădesc toate evenimentele din micuța localitate cu WC în curte și ne arată cum se manifestă autoritatea la acest nivel. Unde nu există nici presă la care să te plângi, nici ONG care să intervină, unde puterea e mai impusă decât la oraș și se află, de regulă, în mâna unui singur om.
Recontextualizarea lucrării lui Kleist aduce peste o asemenea comunitate un judecător de la Bruxelles, venit să întocmească un raport, un mic MCV, care constată că judecătorul local, un afemeiat alcoolic și corupt, manipulează procesul în care doamna Martha încearcă să afle cine i-a spart ulciorul și trebuie să o despăgubească. Evident, e și o istorie de dragoste la mijloc, iar povestea generală plimbă publicul prin registre variate, de la comic la satiric, trecând prin liric și dramatic. Ferocitatea ironiei se materializează în întâmplările teatrale, în felul în care sunt croite personajele, în maniera în care vorbesc. Tabloul e aglomerat, cum aglomerată e și agenda de probleme a României, iar spectacolul îl desenează apelând la metodele teatrului, dar le suplimentează benefic și cu potențialul muzicii folclorice live, vocală, instrumentală și dansată. Actorii cântă un repertoriu eclectic, de la doine de jale la romanțe, melodii populare, remixuri în ritmuri de rock, iar instrumentiștii și dansatorii de la „Junii Sibiului“ electrizează spectatorii cu descărcări de ritmuri tonice.
Publicul recunoaște rapid și cu zâmbetul pe buze situațiile tipice din ruralul autohton, când ansamblurile folclorice ca scoase din cutie încântă oficialii străini care filmează cu telefonul mobil uimiți de atâta frumusețe, când veselia contrastează cu sărăcia și cu înțelesurile și practicile abuzive ale puterii locale.
În spectacol se vorbește română, germană, engleză, se cântă majoritar în română, dar și în maghiară. Actorii joacă ireproșabil într-o distribuție ce alătură echipa de la cele două secții ale TNRS, română și germană, spectacolul fiind o coproducție a acestora.
Petras precizează că scopul lui a fost să conecteze puternic scena de sală, iar asta se petrece din primele minute ale spectacolului. Ulciorul sfărâmat leagă inspirat două forme de expresie artistică, cultura înaltă și cea populară, într-o manieră reușită, creatorii germani având distanțarea necesară pentru a nu cădea nici în naționalism, nici în grotesc. Am râs cu poftă, m-a energizat muzica originală a lui Vasile Șirli și cea populară. Spectacolul mai are un atu esențial, va atrage în sala de spectacol și public care, poate, n-a fost încă la teatru, dar văzând pe afiș „Junii Sibiului“, va veni. Arta teatrală nu-i ceva ermetic și distant, e, în primul rând, o artă vie, care trebuie să fie și a actualului și să sudeze prin fire emoționale rezistente artiștii și privitorii.
Absurdul birocratic
Încoace și încolo e o bijuterie dramaturgică în care Ödön von Horváth pune sub lupă în cheie absurd comică situații pe care le trăim cu toții în relația cu autoritățile, când birocrația trece adesea înaintea individului. Piesa abordează noțiunea de „acasă“ și ce înseamnă ea într-o lume în care, paradoxal, prin globalizare, anumite granițe se volatilizează, dar se ridică ziduri și garduri tot mai înalte. Linia narativă principală – în care Ferdinand Havlicek devine apatrid și este exilat într-un no man’s land reprezentat de podul dintre țara în care s-a născut și țara unde a trăit și a muncit – este secondată de altele afluențe: povestea de amor dintre fata grănicerului de dincoace și tânărul grănicer de dincolo, a periculosului traficant de droguri deghizat în călugăriță și a prim-miniștrilor obsedați de propria imagine și dezmințiri.
Regizorul Alexander Riemenschneider a amenajat „cutia cu iluzii“ ca pe-o cutie mecanică al cărei mecanism funcționează prin învârtirea cu 180 de grade a cadrului, mutându-l când „Încoace“, când „Încolo“, într-o scenografie simplă, din lemn decupat, costume în culori vii, materiale satinate, cu lumini aprinse pe cicloramă. Naivitatea e cu intenție, teza spectacolului fiind caricatura prietenoasă, simpatică. Travestiurie, joaca cu proporțiile, gagurile, farsele, muzica, actoria de calitate, atenția la detalii fac un spectacol tonic, foarte agreabil de urmărit, la finalul căruia spectatorul se simte bine, e relaxat, dar și cu gândul la teme atât de actuale: statul care aneantizează cetățeanul în favoarea normelor și regulilor fără sens, găunoșenia politicianistă, superficialitatea unor funcționari. Produs la secția germană a Teatrului sibian, proiectul a oferit o nouă oportunitate de expunere a unui alt stil de-a face teatru decât cel neaoș. O strategie foarte bună, deopotrivă pentru interpreți și public.