Începusem să scriu săptămâna trecută despre mesajul transmis cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii de interesantul partid Demos (sau DEMOS), mesaj care părea să vină dintr-un fel de bulă a corectitudinii politice cu parfum de Caragiale actualizat.
Căci, după ce înșiră urări tuturor femeilor cis și trans și non-binare – ceea ce m-a făcut să mă gândesc nu la feminitate, ci dimpotrivă, la un personaj arghezian descris în versuri alunecoase („Cu vreo câteva tuleie, mă, tu semeni a femeie…“) –, echipa de comunicare de la Demos desfășoară un întreg arsenal de idei amestecate, într-un foc dezordonat ce se risipește în gol. Gândiți-vă numai: cui se adresează de 8 Martie un partid de stânga (sau orice partid)? Femeilor, care, dincolo de condiția lor defavorizată, sunt majoritare. Și cum ar putea un partid să le câștige încrederea și, implicit, votul în România de azi? În nici un caz punându-le în aceeași oală cu minorități foarte restrânse. Un astfel de mesaj îi poate convinge doar pe cei deja convinși – și chiar pare scris de membrii Demos pentru membrele Demos.
Vedeți, în tot mesajul ăsta adresat femeilor tocmai ideea de celebrare a femeii se pierde undeva printre trans-ism, non-binarism și LGBTQI+. De fapt totul se pierde într-o ceață incertă, în care nu se mai distinge sex de sex. Cei de la Demos afirmă, fără să fi întrebat pe nimeni, că „femeile… se solidarizează cu femeile trans, cu lucrătoarele sexuale, cu comunitățile LGBTQI+, cu persoanele non-binare, și cu femeile de culoare și migrante“ [aici e altă virgulă pusă aiurea, dar passons]. Dar poate că femeile nu se solidarizează cu toate/ toți ăștia. Și-apoi de ce s-ar solidariza doar cu femeile trans, nu și cu bărbații trans, că și ei sunt femei – sau au fost sau o să devină… na, că m-am încâlcit! Și mai am o nedumerire: femeile astea… cum se solidarizează femeile în general cu femeile de culoare? De ce culoare? Și dacă sunt de culoare, sunt altceva decât femei? Sunt mai prejos? Sau migrantele, ele nu-s tot femei? Că, dacă da, se solidarizează și ele, ca femei, cu migrantele ca femei – deci cu ele însele – și cu femeile de culoare ca femei, care și ele se solidarizează cu femeile ca femei și cu femeile de culoare – deci de două ori cu ele însele –, cu femeile migrante ca femei, cu lucrătoarele sexuale ca femei, care și ele… Și la sfârșit, din solidaritate în solidaritate, ele, multele tipuri de femei și non-femei și non-binari compătimesc cu comunitățile acelea cu multe litere, gay și lesbiene și bi-, și trans-, și queer și +. Așadar, de ce n-ar fi 8 Martie și ziua bărbaților homosexuali – sau a persoanelor non-binare, vorba cântecului din bătrâni?
E păcat. Ajungem să transformăm Ziua Femeii – sau Ziua Mamei, cum o numeam odinioară, inconștienți de dimensiunea ei multigen – într-o paradă gay (scuze, lesbiano-gay-bisexualo-transsexuală-etc.), la care și femeile de culoare, și lucrătoarele sexuale vor fi bine primite și își vor găsi cu siguranță ceva treabă de făcut. În cel mai bun caz discursul celor de la Demos banalizează o sărbătoare a femeilor, transformând-o într-una a tuturor, iar în cel mai rău, o confiscă și o deturnează.
În sine, întreg mesajul Demos e un amestec haotic de idei deșirate, menit parcă să bifeze câțiva termeni-reper, cum o fi, numai să fie acolo. Și, în finalul apoteotic, aflăm cum „feminismul DEMOS arată că războiul nu se duce între femei și bărbați, ci între majoritatea oamenilor și cei care profită de pe urma muncii lor. Atât munca din fabrici și birouri, cât și munca domestică“. Așadar, e cumva vorba de exploatare, dar nu e foarte limpede cum și nici nu ni se spune cum sunt exploatați non-binarii (mai ales la munca domestică).
Acum, serios vorbind, cred că cei de la Demos puteau mai mult – adică mai bine. Știu, incidental, unele lucruri despre câțiva membri ai acestui partid, oameni tineri, bine educați și bine intenționați. Știu despre acțiunile lor civice și de voluntariat, făcute din inimă, cu entuziasm și speranță. Ar fi păcat ca entuziasmul lor să se fâsâie într-un cerc închis, de (noi) neînțeleși, sau, mai rău, să se transforme într-o suficiență arogantă, de care pare-se că rareori scapă cei ce intră în politica românească. Eu n-o să-i votez – n-aș vota cu nici un partid care împarte lumea simplist, binar, în exploatați și exploatatori (inclusiv casnici) –, dar le doresc tot binele pe care vor să-l împărtășească și ei altora.