Din interes profesional mai ales, mă străduiesc să fiu la curent cu preocupările și așteptările generațiilor care vin din urmă. Îmi place să cred că sunt mai deschisă și mai tolerantă decât categoria de adulți care par înspăimântați de manifestările celor cu mai puțină experiență de viață, omițând că dinamica generaționistă e în firescul social.
În scurtele secvențe personale de nedumerire îmi revin cu rapiditate, amintindu-mi că, fără să fiu un adolescent-problemă, și comportamentele mele îi uimeau pe părinți. În plus, în prezent, ecartul dintre eșantioane de vârste foarte apropiate e mult mai mare decât odinioară. Din cauza ori datorită, vom vedea, ritmului vieții, alimentației, evoluției tehnologice, accesului la informații și altor factori obiectivi.
La subiectul articolului de azi am ajuns grație hazardului. Era sâmbătă, voiam să ieșim la cinema și aveam de ales între câteva lung-metraje de animație (pe unele deja le văzusem), filme de acțiune și producția românească Oh, Ramona! Am zis „ce-ar fi să mergem la Oh, Ramona?, ca studiu de caz“, companionul meu a refuzat ferm, eu aveam îndoieli, dar în cele din urmă ne-am trezit în sala din multiplex. N-am citit cartea lui Andrei Ciobanu, nume impus în stand-up comedy-ul autohton, carte născută, zice autorul, dintr-o postare pe Facebook, care stă la baza filmului. E despre dragoste așa cum o văd cei din generația Z, despre cei născuți între 1995 și 2012, conform standardelor de specialitate. Comedia romantică realizată de Cristina Jacob e pe primul loc în box-office-ul anului, cu încasări apropiate de cele ale blockbustere-lor americane, depășind pragul trasat de filmele românești, în 109 săli de cinema din 50 de orașe ale țării. Trebuia să aflu secretul succesului de casă.
Generația Z e cea mai conectată din istorie. Un studiu al Pearson Education zice că, în materie de preferințe și obiceiuri, 83% dintre ei folosesc frecvent YouTube, pe care îl consideră principalul mod de informare și învățare, 80% preferă Instagram și, în general, utilizează social media mai ales pentru relaționare. Milenialii sau generația Y, cei ajunși la maturitate în jurul lui 2000, preferă Facebook (83%), mediu în care distribuie materiale video, iar 63% favorizează lectura ca modalitate de informare.
Limba lui Molière nu mai e cool
Într-adevăr, deși în sala de cinema erau evident veniți în grup, au așteptat începerea filmului preponderent cu ochii fixați în ecranul telefonului mobil, iar discuțiile dintre ei constau în împărtășirea unor scurte impresii legate de postările și story-urile de pe Insta. Înainte de începerea proiecției, mă întrebam în sinea mea care va fi atmosfera din timpul vizionării, dacă vor fi gălăgioși, dacă vor comenta, cum se mai întâmplă la această vârstă a ireverențiozității și teribilismului. A fost foarte în regulă, reacțiile au fost civilizate, doar câte un smartphone se mai lumina din când în când în diverse puncte ale incintei. Nici măcar un film ca acesta nu-i poate scoate complet din rețelele virtuale.
La ce reacționează puștii Z într-o creație cinematografică în care ei sunt target-ul? Aceasta e întrebarea la care am încercat să dau un răspuns bazat pe observații empirice: la glumițe tangente cu absurdul-grotesc frizând trivialul; la faze similare tipicurilor din rețelele de socializare; la situații incomode în care, foarte probabil, s-au aflat ei înșiși; în general, cam la tot ce trimite cu gândul la online.
Oh, Ramona! e departe de-a fi un film fără cusur, are chiar destul de multe stângăcii, dar e unul în care preadolescenții și adolescenții se recunosc. Sigur, eu am râs la unele momente, ei s-au amuzat mai ales la altele, dar au fost și contexte ficționale în care ne-am întâlnit în receptare. Mie mi s-a părut haioasă rezolvarea cu tatuajul Anemonei, Je ne regrette rien, pe care când îl vede, Andrei, protagonistul, întreabă cu o nuanță de gelozie „cine e Ryan ăsta?“. Că doar limba lui Molière nu mai e cool și tot mai puțină lume o „pricipește“! Ei s-au amuzat teribil când, la un party, același Andrei ochelaristul se pricopsește cu o nemeritată poreclă, oprind partida de sex cu fata visurilor lui, pretextând o urgență la baie, apoi devenind victima impresiei că el e cel care-a lăsat WC-ul inutilizabil.
Una dintre marile probleme ale cinematografiei românești e sunetul
Fără vulgarități crase, cu multe elemente din gaming și benzi desenate, cu citări din producții americane (American Pie, Taken, American Beauty), povestea reia stereotipuri despre primele iubiri, dinainte de Tinder. De pe Instagram. Tipa populară (Ramona) și băiatul tocilar (Andrei), strategiile diabolice de a atrage atenția, bullying-ul, fata supraponderală, zvonistica răutăcioasă, studenta care lucrează în vacanță pe litoral, Mama sunt toate acolo. Într-un upgrade la secolul XXI timpuriu al Liceenilor din anii ’80-’90, filmul corespondent al „generației tăcute“.
Una dintre marile probleme ale cinematografiei românești e sunetul. Cauza e localizată în post-producție, dar la nici una dintre producțiile de după 1989 nu auzi ce spun actorii, iar dacă dai sonorul mai tare totul devine ininteligibil. E unul dintre motivele pentru care evit filmele noastre sau încerc să prind variantele de festival, cu subtitrare. Așa că m-am bucurat că Oh, Ramona! e făcut în limba engleză. Se aude perfect!
Și mai are ceva bun Oh, Ramona!: câteva cârlige culturale, la care poate nu toți răspund instantaneu, dar așază pietre de temelie cu efecte pe termen mai lung: o reproducere după Dalí și un tablou de Victor Brauner expuse pe un perete, un fragment muzical din O mio babbino caro a lui Puccini în coloana sonoră, alături de Smiley și altele gen.
Un subiect generaționist, parodie, poante, clișee documentate compun un film comercial după rețeta á l’americaine. Cum le place adolescenților din ziua de azi. Împreună cu soțul meu am părăsit multiplexul la genericul de final, cu remarca „M-așteptam la mai rău!“.
În curând mă duc și la un stand-up comedy.