Vă propun un exercițiu de imaginație. Cum ar fi arătat lucrurile dacă joi Curtea Constituțională s-ar fi pronunțat asupra completurilor de trei, iar Dragnea ar fi avut câștig de cauză? N-am fost departe de acest scenariu.
Ziua de luni, 15 aprilie, n-ar mai fi avut nici o relevanță, pentru că liderul PSD era albit și n-am fi ajuns la nici o sentință în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Întregul proces s-ar fi reluat de la zero, iar faptele, aproape sigur, ar fi prescrise.
Din acest motiv, decizia CCR de joi putea avea o importanță colosală. Chiar și cu un vot la limită (se prefigura un 5-4 în CCR), Dragnea urca pe calul alb, iar nimic n-ar mai fi stat în calea ambițiilor sale prezidențiale. Cu un Liviu Dragnea dornic de revanșă, orice ar fi posibil în România.
E greu de spus ce s-a întâmplat la Curtea Constituțională.
De ce n-a existat totuși o decizie favorabilă lui Dragnea, așa cum anticipau cei mai mulți dintre analiștii serioși ai nației? Posibil să nu fi existat majoritate în favoarea lui Dragnea, cum nu este exclusă nici varianta temporizării. În definitiv, nu știm care va fi verdictul final la CCR. Judecătorii Curții doar au amânat soluția, așa că orice posibilitate rămâne în picioare. Unii juriști afirmă că ar fi un șah la adresa completului Înaltei Curți care-l va judeca luni pe Dragnea.
Va fi ultimul termen, iar după pledoariile finale ale avocaților, sentința poate pica în orice moment. Ba chiar în aceeași zi.
Eu unul nu cred că vom avea un verdict la ÎCCJ foarte repede. În orice caz nu săptămâna ce vine. Este de așteptat ca avocații lui Dragnea să ceară un nou termen, invocând tocmai că la CCR este așteptată pe 19 aprilie o decizie, cu efecte majore asupra procesului. Să presupunem că judecătorii Înaltei Curți admit solicitarea avocaților (deși nu sunt obligați
s-o facă) și dau un nou termen peste o săptămână. Mingea se întoarce în curtea CCR, iar pe 19 aprilie vine decizia celor nouă magistrați ai Curții Constituțională. Dacă judecătorii CCR decid că este vorba de conflict, jocul se închide, iar Dragnea scapă de condamnare. Dar există și varianta unei noi amânări la CCR, caz în care atenția revine la Înalta Curte. Din acest punct, lucrurile s-ar putea complica pentru Dragnea, pentru că nu poți ține în loc un proces doar pentru că la CCR deciziile se iau greu.
Oricum am da-o, lucrurile nu vor trena foarte mult, iar jocul de-a șoarecele și pisica nu poate dura mai mult de câteva săptămâni.
Indiferent de verdict, pentru PSD chestiunile juridice ale șefului suprem dau tare prost. S-a intrat în linie dreaptă pentru alegerile europarlamentare, iar social-democrații încă nu știu ce i se va întâmpla președintelui partidului. Oricâtă influență ar avea Dragnea asupra liderilor de filiale, e greu de presupus că prin teritoriu e prea mare tragere de inimă în campania electorală care începe peste două săptămâni. Evident că bugetele locale depind de pixul centrului, dar unii primari se vor gândi de două ori dacă merită să tragă în campania de luna viitoare, mai ales că peste doar un an vor porni iarăși pe ulițele satului, pentru propriile voturi.
Condamnarea lui Dragnea ar redeschide bătălia pentru supremație în partid. Iar la ora asta nici un social-democrat n-are anvergura lui Dragnea. Îi vedeți pe baronii locali să percuteze la îndemnurile Vioricăi Dăncilă?
Sau să accepte preluarea partidului de către Olguța Vasilescu? Vedeți vreun alt lider capabil să-i adune laolaltă pe social-democrați?
Pe de altă parte, chiar și în cazul unei victorii în Justiție pentru Dragnea, PSD n-ar fi scutit de griji. Rămânerea lui în fruntea partidului ar oferi muniție pentru adversari, urmată probabil de un val la vot, ce ar torpila scorul social-democraților.
Alegerile europene seamănă cu o moțiune de cenzură. Rezultatul va arăta exact cât a pierdut partidul și dacă mai există vreo șansă de revenire până anul viitor, când sunt parlamentarele. Scorul PSD le va arăta actualilor senatori și deputați dacă mai pot spera la un nou mandat. Dacă nu au garanția că mai ies o tură, atunci fiecare își va căuta alt adăpost politic. Iar dacă PSD nu obține măcar 30 la sută, sunt mari șanse ca guvernul să pice. Opoziției nu-i va rămâne decât să decidă momentul asaltului.