Am moderat zilele acestea, la Bacău Fest Monodrame, o dezbatere al cărei titlu l-am ales în acord cu situația de fapt a presei de la noi: Revistele de teatru din România, exerciții de supraviețuire.
Girată de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru România (AICT.RO), în cadrul unui proiect mai amplu care își propune așezarea sub lupă a mai multor segmente din teatrul nostru în sezonul care marchează trei decenii de creație în libertate și găzduită cu generozitate de organizatori, discuția i-a avut invitați pe Florica Ichim, redactorul-șef al „Teatrul Azi“ și Cristina Modreanu, redactor-șef „Scena.ro“. Magazinul teatral online „Yorick“ a fost reprezentat de criticul Doru Mareș, colaborator permanent al portalului.
Cum e pe la alții?
În Austria, „Die Bühne/ Scena“, apare fără întrerupere din 1924, iar în sumarul lunar actual include informații și interviuri cu realizatorii premierelor de pe scenele austriece. O face, evident, în avans și are exclusivitate, ceea ce îi asigură succesul de piață. Nu e limitată editorial exclusiv la teatru, are ochi și pentru celelalte arte ale spectacolului, film, arte vizuale. Doritorii o pot cumpăra în rețelele de distribuție a presei și în tutungerii, dar o formulă ingenioasă care face ca tirajul să atingă aproape 55.000 de exemplare e distribuția odată cu abonamentul teatral. O mică paranteză privind sistemul abonamentelor, foarte dezvoltat în Viena, cu detalii pe le-am aflat de la criticul Irina Wolf. Burgtheater, de pildă, are în jur de 8.000 de abonamente, o variantă care le oferă posesorilor posibilitatea de a viziona, cu o reducere considerabilă față de biletul luat de la casă, cinci spectacole, în aceeași zi a săptămânii (nu sâmbăta), în același loc din sală. Alte 7.300 de abonamente de un alt tip îi dau titularului șansa să achiziționeze biletul înainte ca acestea să fie publice, pentru orice zi din săptămână, în orice loc din sală.
În Germania, nachtkritik.de este site-ul cel mai vizitat. E administrat de la Berlin, din 2007, de o echipă de redacție compusă din zece redactori, plus 60 de autori care scriu constant. Cronicile ajung pe site în dimineața de după premieră, de unde și numele platformei (critica din noaptea post-premieră). Există o secțiune și de carte și film, de dicționar, conținutul e foarte dinamic.
În Marea Britanie, „The Stage/ Scena“ există din 1880, iar în print e tipărită săptămânal. Are și versiune digitală și variantă online, pe Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn, Pinterest, Google+. Printul este livrat la domiciliu, pe bază de abonament, iar abonații beneficiază de o reducere de 10 la sută din prețul unui bilet la teatru. Legătura aceasta cu activitatea teatrelor este perfect firească și ea aduce un spor de interes în privința publicului larg, a celui iubitor de teatru care dorește să fie la curent cu noutățile. În „The Stage“, ei găsesc știri de ultimă oră (mai ales în formulele online), opinii ale experților, interviuri, cronici, anunțuri de joburi, sfaturi etc. Update-ul se face zilnic, rubricația e diversă, bogată.
În Franța sunt mai multe publicații consacrate artelor spectacolului, printre ele, „La scène/ Scena“, „revista profesioniștilor spectacolului“, cum scrie pe copertă, consacrată în egală măsură muzicii, teatrului, dansului, operei, circului, artelor stradale. Abonații primesc două suplimente gratuite în fiecare trimestru: „La Scène Artistes“ (carieră și protejarea drepturilor artiștilor) și „Le Cahier des Productions“ (cu informații despre producțiile care urmează să fie prezentate publicului). Strict de teatru se ocupă „Theatre(s)/ Teatrul“, revista vieții teatrale. Actualitatea teatrală, interviuri, carnete de creație, fișe tematice, arhitectură teatrală, cronici, portrete de artiști (pe 20 de pagini), fragmente din piese etc. Foarte interesant, în Hexagon există două publicații specializate în administrație culturală „Juriculture“ (juridic, social și fiscal), cu apariție lunară, și „Juri|scene“, care li se adresează tehnicienilor de scenă cu elemente despre protecția muncii, împotriva incendiilor, proiecte legislative.
Cum e la noi?
Peisajul național de gen numără trei publicații: „Teatrul azi“, „Scena.ro“ și „Yorick“. Teatrul azi e editată de Fundația Culturală „Camil Petrescu“ și e finanțată, conform legislației, de Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin UNITER. Apare de șase ori pe an, în ediții duble sau triple, cu un număr consistent de pagini, exclusiv tipărită. Sumarul reunește interviuri, cronici, istorie teatrală, recenzii, noutăți, studii, ilustrate de un bogat material imagistic. Fundația editează și carte de specialitate, în colecții care inventariază peste 200 de titluri.
Redacțiile acestor reviste au în medie 1-2 angajați, iar sediile sunt fie acasă la redactorii-șef, fie ședințele de număr se fac virtual. „Yorick“ funcționează la sediul Editurii Nemira, care o și finanțează, la fel, seria de carte cu același nume. Istoria sa începe în octombrie 2009, iar redactorul-șef Monica Andronescu e sprijinită de trei angajați și mai mulți colaboratori. Conform Google Analytics, are 400.000 de utilizatori reali într-un an, care au accesat una din cele 12 secțiuni, actualizate săptămânal (marți), dar în zona de știri/ eveniment postările se fac și zilnic.
„Scena.ro“ e un proiect independent al Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului – ARPAS, din 2011. Versiunea print e distribuită prin abonament și prin câteva lanțuri de librării. Varianta web include alte materiale decât printul, pentru a evita autoconcurența. În privința abonamentelor, la discuție s-au marcat câteva evidențe ciudate: „Teatrul azi“ are, printre alți abonați, doar trei actori, patru scenografi, doi regizori; și 12 medici! „Scena.ro“ speră ca teatrele de stat să fie mai deschise la a se abona. Formatul revistei înseamnă cca 40 de pagini, articole mai scurte, cu rezumate în limba engleză.
Indiferent de format, revistele teatrale de la noi apar grație pasiunii unor oameni care se încăpățâneze ca ele să existe, pentru că sunt necesare. O artă, oricare ar fi ea, e incompletă fără feedback critic. Misiune la care se adaugă și responsabilitatea modelării publicului, care trebuie atras înspre sălile de spectacol.