Așa cum e formulată titulatura Bacău Fest Monodrame, evenimentul trimite cu gândul la prioritatea textului. Monodrama e o specie de scriitură pentru scenă concentrată asupra unui artist care se încumetă să-și măsoare puterile cu unul sau mai multe personaje, în orice caz aflându-se singur în spațiul evidențiat prin reflectoare.
Desfășurată între 17-23 aprilie, ediția cu numărul 25 a festivalului băcăuan a așezat în program recitaluri în concurs (Elena Frunze Hatman – Republica Moldova, Vasil Duev – Bulgaria, Valentin Oncu – Turda, Adina Suciu – Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Romana Caran – Serbia, Dana Voicu – București, Eugen Titu – Teatrul „Elvira Godeanu“ din Tg. Jiu, Dumitru Rusu – Teatrul „George Bacovia“ din Bacău, Silvia Răileanu – Botoșani, Bayasglan Tserendorj – Mongolia, Irina Bodea Radu – Petroșani), recitaluri extraordinare (Maia Morgenstern, Marcel Iureș, Rodica Mandache, Florin Piersic Jr., Alexandru Repan, Mentor Zymberaj – Kosovo), ateliere, o competiție de dramaturgie de gen, un atelier pentru actorii trupei Teatrului Municipal „George Bacovia“, organizatorul festivalului, dezbateri (Revistele de teatru din România, exerciții de supraviețuire, organizată de AICT.Ro în cadrul programului Teatrul.ro – 30 de ani de libertate), expoziții (Băieți, fete și împrejurimi, fotografii de Radu Afrim curatoriată de criticul de teatru Cristina Rusiecki), lansări de carte etc.
Adică zile foarte pline, cu manifestări variate, pentru toate așteptările unui public aflat în pragul sărbătorilor pascale. Festivalul băcăuan e unicul cu acest profil din România și a dezvoltat, mai ales în anii din urmă, conexiuni cu evenimente similare din alte spații culturale și cu rețele de profil.
În competiție au fost selectate 11 spectacole
Un spectacol solistic nu înseamnă numai textul. La contribuția dramaturgului se adaugă cea a ansamblului de lucru – a regizorului, scenografului, actorului, compozitorului – care valorizează partitura de vorbe prin conceptul unitar, sprijinind interpretul, singurul care se vede, cel care prezintă asistenței sinteza echipei de creație. Componentele acestea fac ca actorul să strălucească, să ofere măsura propriei valori de moment, să activeze multiplele fațete ale profilului său artistic. Uneori, când elementele (care-ar trebui să fie) de sprijin sunt neinspirate și eclectice, când nu se întâlnesc și merg fiecare într-o altă direcție, îl fac pe interpret să se simtă inconfortabil, stânjenit sau chiar să eșueze dacă ambițiile profesionale au depășit pragul disponibilităților inovative.
Un one man/woman show nu e la îndemâna oricui. Neîndoielnic, cere calități complexe, dar și o maturitate a profesiei care să garanteze că ceasul în care protagonistul se află solitar în fața privirilor publicului va atinge intensitatea adecvată. Concentrat prin definiție asupra personajului, tipul acesta de spectacol poate fi storytelling teatralizat, confesiune, suită de numere care să etaleze puncte forte, dramatizare a unei opere literare ori monodramă ca atare.
Anul acesta în competiția pentru trofeul băcăuan au fost selectate 11 spectacole dintr-un total de 30. Cele mai multe au fost susținute de tineri, dar și de câțiva la maturitate, juriul din care am făcut parte (alături de actorul și profesorul Miklós Bács și de regizorul și profesorul Radu Alexandru Nica) desemnând câștigătoare o producție independentă: Îngerul pantofilor, după Giovanna Zoboli (regia Ștefania Matei, scenografia Daniel Divrician), cu Dana Voicu.
Un spectacol perfect rotund, care atinge mintea și sufletul
Independenții optează cel mai adesea pentru formula single din motive de natură economică. Minimalismul bugetar e contrabalansat de abundența de soluții ingenioase, situația (nefirească, de fapt) lucrului „în sărăcie“ oferind, iată, producții speciale. Îngerul pantofilor e un one woman show construit pe storytelling, teatralizând o poveste emoționantă despre raporturile copiilor și oamenilor mari, despre diferențele de înțelegere a lumii în diverse etape de vârstă, despre inocență, predispoziția la visare a candizilor care văd când un înger le poposește pe balcon și mercantilismul pragmaticilor care văd doar că nu are papuci în picioare.
Convingătoare au fost coerența estetică de tip monodramatic a creației, convergența de viziune a echipei de proiect care a rezonat la componenta de vorbe, dar a găsit și resursele specifice rampei ca să o ranforseze. Teatralizarea solistică a unui text literar e impecabilă în bogăția de mijloace scenice care evidențiază narațiunea și pun în valoarea calitățile actriței. Dana Voicu a etalat o gamă vastă de potențialități artistice, impresionând prin puritatea și intensitatea emoțiilor din spațiul de joc, prin echilibrul de lirism, umor, ironie, tandrețe, stări abil dozate și livrate în crescendo publicului. Actorie, muzică, umbre, obiecte alimentează imaginația privitorilor, amorsându-le gradat fantezia, într-un spectacol perfect rotund, care atinge mintea și sufletul.
Nu voi analiza fiecare dintre cele 11 spectacole în parte, unele destul de modeste, consider că e mai util să sintetizez câteva dintre neajunsurile care au ieșit la iveală în prestațiile lor. Unul frecvent este repetitivitatea expresivă, epuizarea rapidă a arsenalului de instrumente actoricești. În multe, după primele 10 minute dispărea surpriza, actorii recurgând la un portofoliu relativ mic de modalități, dezvăluindu-se prea rapid și devenind predictibili. Au fost, în mod paradoxal, și câteva spectacole în care regia, în loc să amorseze capacitățile interpretative, le sufoca prin propuneri complet nepotrivite. Nu cred în formulele în care solistul e și propriul regizor. Spectacolul solistic are nevoie de un coordonator care să ghideze, să ofere consultanța necesară pentru dezvăluirea arsenalului interpretativ în confruntarea cu un gen de spectacol extrem de dificil și de solicitant.