1.
Sunt într-o zi de concediu acasă.
Și, când să mă apuc de scris articolul pentru ziar, cade curentul. Îl aștept o oră, îl aștept două, nimic. Sun la EON, vorbesc cu robotul Ioana, care chipurile mă ghidează, aștept vreo zece minute până prind o ființă umană de la firmă, mă plâng că n-am curent, mi se răspunde cu sictir să aștept, fac oleacă de scandal, mi se bifează sesizarea și aștept. Și, după cinci ore, nimic. Pe cer senin, nu tu ploaie, nu tu furtună. Doar în comunism am mai stat atâtea ore fără curent. Și înjur EON-ul, care a preluat aproape pe de-a moaca o rețea națională, iar în mare parte tot ce face e să taie facturi. Altfel, cel puțin acasă la mine, curentul cade la fel de des ca sub dictatură. Și n-ai ce face. Trăiești sub dictatura lor.
2.
Am mai zis povestea vecinului de mai la vale, cu aspect de șef serviciu recuperator la cămătari, badigardul la badigarji gen, doi pe doi, tatuat din cap și până-n picioare, cred că și în cerul gurii, care se plimbă tacticos prin curte, mereu cu ochii în mobil, la bustul gol, doar în șort plus șlapi, chiar și la minus douăzeci de grade. Dar sigur n-am mai spus de ritualul lui de întoarcere acasă și de relația specială pe care o are cu muzica.
De fiecare dată, merțanul lui apare pe străduță cam când se întunecă. Aud o muzică cumva înfundată de pe la vreo două sute de metri. Când trece prin dreptul porții mele îmi dau seama că e el și fără să mă uit, pentru că vuietul manelei din mașină e cam la intensitatea aia a reactorului explodat la Cernobîl, înainte să apese băieții pe butonul greșit. Omul ține întotdeauna geamurile închise, adică așa ascultă el muzică discret, în intimitatea lui. Altfel, în afara automobilului, în curtea lui e totdeauna liniște.
Acum, povestea e că zilele trecute s-o fi întâmplat ceva. Omul s-a întors acasă pe la trei dimineața, respectând ritualul muzical, cu o singură excepție: geamurile merțanului – cine știe de ce – erau coborâte. Duios în noapte, pe străduța noastră, bumul manelei dinăuntru îndoia copaci, culca trandafiri, zbura scânduri din gard. După care s-a făcut – ca de obicei și brusc – liniște.
3.
Săptămâna asta, pe Antena 3 a rulat o punere-în-abis (da’ abis-abis, nu glumă) unică: la oră de mare audiență, era preluată o emisiune de mahala de la o televiziune de garsonieră gen OTV, numită GTV, prin telefon se auzea lătrând Mihai Gâdea către invitații postului respectiv, iar pe fundal, între invitați, se vedea un ecran cu emisiunea lui Radu Banciu live pe B1 TV.
4.
Am primit de la Editura Cartier un colet de cărți cu Puiul de balaur, puiul de zmeu și puiul de om prin cea mai practică și rapidă cale posibilă între Chișinău și Iași: cu autobuzul.
— Aveți un colet pentru Lăzărescu? îl întreb pe șofer.
Caută sub banchetă, scoate un pachet nedesfăcut și se uită lung la eticheta rămasă din tipografie:
— Matale ești autorul?
Îi confirm și mă mir pe moment cum de a făcut legătura.
— Să fii sănătos. Bravo! Bravo!