Dar in politica? Ce face politica atit de speciala incit sa merite asertiunea? Lupta pentru putere?
Speranta de a mai incremeni o vreme intr-un fotoliu de parlamentar sau de presedinte? Dorinta de a tine in mina friie economice, cu care poti santaja, te poti imbogati, poti imbogati pe altii? Astea justifica orice-ul?
Politica romaneasca isi atinge, an de an, luna de luna, alte culmi ale depravarii. O istorie ampla nu mai este necesara. Anul trecut a inceput sub semnul biletelelor. Pornind de la unul trimis de premierul Tariceanu presedintelui Basescu, ele, biletelele, au inceput sa rasara precum ciupercile dupa ploaie. Razbunari puerile, jocuri mizerabile. Fiasco total in cele din urma. 2008 a inceput sub semnul dosarelor, carora, pentru a nu trimite catre lucruri de trista amintire, li s-a schimbat denumirea in mape. Ura viscerala a unora, inclusiv a multor analisti, fata de propunerea penelista pentru Justitie, adica Norica Nicolai, ii face sa trateze cu lejeritate gestul mizerabil al Cotroceniului, ba nu, al presedintelui Traian Basescu, de a veni in presa cu o „mapa” ce continea istoria candidatei la functia de ministru al Justitiei. Unii analistii au spus: bine a facut, intrucit situatia Romaniei la acest capitol e jalnica, iar noi avem nevoie de un om curat intr-o asemenea functie. Da, mijloacele gasite ar putea fi reprobabile, dar interesul tarii primeaza, nu? Privind din perspectiva asta, nu se poate sa nu le dai dreptate. Dar acei analisti au intrat prea bine in asertiunea cu care am inceput articolul. Mult prea bine. Si mult prea periculos.
Patetica urmarea la dosarul Nicolai. A aparut dosarul Macovei. Conteaza? Nu. In politica e permis orice. Dosarul Sorin Oprescu e doar o prelungire inutila. Stati, vor urma altele, mai importante. Jos cu intimitatea, jos cu viata profesionala a vreunui om din politica asta a noastra. A facut el si ceva greseli in viata, nu are doar realizari. Haideti sa adunam intr-o mapa greselile. In ochii publicului larg, pe care noi, politicienii, il manipulam cum ne vine la basca, o mapa cu greseli valoreaza de mii de ori mai mult decit o suta de mape cu realizari. Mijloacele nu-s importante, scopul conteaza. Jos!
Mi se va raspunde, nu, nu direct, ci imi vor raspunde unii cititori, macar in gind, ca asa e politica peste tot. Ca nu m-am nascut azi, la fel cum ei, cititorii, nu s-au nascut azi. Asa este, dar nu despre asta era vorba mai sus. Ci tocmai despre modul cum acceptam noi, cu totii, senin faptul ca politica e asa. Sigur ca n-avem ce face. Dar macar cind sintem corecti cu noi insine, in clipele alea rare, putem sa-i dispretuim pe ei, politicienii, pentru felul cum ne privesc. Nu pentru ca-s bogati, nu pentru ca au vile, nu pentru ca-si tin fundurile pe scaunele Parlamentului fara sa faca nimic. Adica si pentru asta. Dar in primul rind pentru ca ne privesc doar ca pe o masa proasta, o masa de manevra si atit. Iar deja stirnita „mapiada”, hai s-o numim asa, desi e un termen lejer de imprumutat, nu dovedeste decit, inca o data, acelasi lucru.
Pentru final, desi e usor interpretabil in sensul asta, vreau totusi sa specific ca n-am scris un articol in favoarea Noricai Nicolai. Am, la rindul meu, destule dubii ca e omul cel mai potrivit pentru functia de ministru al Justitiei. La fel cum am, asemenea multora, dubii tot mai mari ca Guvernul actual e capabil sa aleaga oameni potriviti pentru o functie sau alta, indiferent de nivelul ei. Dar, intr-o tara in care mocirla curge de sus in jos, nici nu mai conteaza dubiile. Nu mai conteaza nici macar cine administreaza tara asta. Pentru ca, de fapt, interesul lor n-a fost niciodata acela de a administra. Ci doar acela de a-si da in cap unul altuia, pentru a prinde un loc mai in fata. Si de a obtine o parte din noi, turma electorala, o parte cit mai consistenta, pe care s-o foloseasca in a ajunge acolo, la locul mai din fata. Cam mioritica poveste, nu?