Poate că unii au auzit vag despre o ordonanță dată de guvernul României, care prevede eliminarea ștampilei de pe diverse acte – un pas înainte spre modernizarea țării, pentru a intra și noi în epoca informatică, democratică, eficientă și nebirocratică. Dar dacă n-ați auzit, n-ați pierdut nimic.
Vara asta Alina a fost internată în spital pentru o operație nu tocmai ușoară, dar nici extrem de complicată. A primit vreo două săptămâni de concediu medical și niște hârtii doveditoare. Desigur, cu ștampila spitalului, parafa medicului, parafa șefului de secție și semnăturile aferente. Pe actul original și pe copie. De fapt pe originale și pe copii, câte două de fiecare.
Nu-i de mirare, fiindcă ștampila, parafa, pecetea și ce-o mai exista s-au eliminat doar pentru „persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică“, cum spune ordonanța „de urgență“ (!). Instituțiile de stat bat în continuare din ștampile ca din tam-tamuri. În fine…
Doar că atunci când a mers să-și depună actele de concediu la locul de muncă, Alina a aflat că mai are nevoie și de ștampila medicului de familie – care ar fi un soi de persoană juridică de drept privat, deși bănuiam noi că lucrurile nu sunt atât de simple. Nici n-au fost: medicul de familie și-a pus ștampila (și semnătura, să nu uităm de semnătură!) pe ambele originale și ambele copii, după care, înapoi la locul de muncă, s-a descoperit că nu e în regulă. Aha! Lipsea o ștampilă sau, mai exact, o parafă. Prin urmare, cu câteva vorbe dulci înghițite înainte de a fi spuse, am mai făcut o vizită la medic, unde am mai obținut o ștampilă sau parafă sau ce-o fi trebuit.
Acum, cu trei ștampile de stat și trei de drept privat, plus câteva semnături pe două originale și două copii, actul doveditor era bine copt, gata să fie înghițit de micul monstru autohton al hârțoagelor.
Sunt curios cum se vor schimba lucrurile când se va adopta legea eliminării ștampilelor din instituțiile de stat. În mod normal ar trebui să urmeze o revoltă a numeroșilor funcționari publici, care să iasă pe străzi cu ștampile mari, cauciucate, pe care să scrie – invers, cum e firesc – „Ștampilăm, deci existăm!“, „Există viață dincolo de ștampilă?“ și răspunsul imediat de pe altă ștampilă „Se respinge“. Deși e mai probabil că, indiferent de lege, lucrurile vor fi ștampilate în continuare ca și până acum, în virtutea inerției. Țin minte acum câțiva ani revolta unor fermieri care voiau să depună cereri de finanțare din fondurile UE și li s-au cerut dosare cu ștampile pe fiecare pagină. Numai în România, evident.
Acum vreo doi ani a trebuit să refac nu știu ce acte legate de contractul cu furnizorul de gaz. Printre ele, un extras de carte funciară, care cere un pic de bătaie de cap. Numai că eu aflasem de isteața posibilitate de ocolire a unei vizite la oficiul de cadastru: extrasul de CF online, ca în lumea civilizată. Am depus cererea online, am plătit online, am primit extrasul online și am aflat că am nevoie de un extras „adevărat“, cu ștampilă și semnătură. „Dar se poate folosi și ăsta electronic, e oficial!“, m-am plâns eu omului de la firma care se ocupa de acte. „Sigur“, mi-a zis el, „e oficial, dar dacă eu nu merg cu extrasul ștampilat și semnat de un om, vi se respinge dosarul. De ce să ne-ncurcăm?“.
Așa că am făcut un drum până la oficiul de cadastru, ca să depun cererea, am mai plătit o dată, am făcut încă un drum a doua zi, ca să iau cererea ștampilată și semnată – și gata. De ce să ne-ncurcăm?
Căci acum știu: în România ștampila e sfântă. Om trăi noi în epoca informaticii, dar nimic nu se compară cu un document încălzit de mâna omului care l-a semnat și parfumat de cerneala ștampilei care i-a dat viață și credibilitate.
Nu știu cât de funcțional e sistemul administrativ al țării noastre, dar în mod cert se reazemă cu totul în ștampilă. Dacă scoți ștampila, o să-l vezi cum se prăbușește, cum toate se deșiră, cum țara însăși se destramă încet-încet și nu mai are cine s-o țină laolaltă. O să rătăcim cu toții prin lumea largă, turme de oameni ținând în mâini hârtii nesemnate și căutând pe cineva care să le pună o ștampilă cu „Se aprobă“. Sau măcar cu „Înregistrat“. Ceva care să dea sens vieții de român.