Să faci bine nu este întotdeauna un act de altruism, mai ales când binele nu este făcut în anonimat.
Cred că Immanuel Kant a scris deja destul de mult despre asta și nu este cazul să dezvolt. Eu ajut cât și cum pot, dar din umbră.
Locuiesc pe malul Lacului Snagov. Puteți spune că sunt un privilegiat al sorții, dar eu cred că soarta m-a adus aici cu un scop precis, altul decât confortul unei vieți riverane liniștite. De ani de zile privesc antrenamentele echipelor de canotaj ale României. Uneori încep la șase dimineața și durează toată ziua. Acești copii muncesc enorm și vouă vi se pare normal ca efortul lor să fie încununat cu rezultate pe măsură. Dar uneori victoria se obține la sutime de secundă, iar asta ține și de noroc. Aici intervin eu cu o metodă foarte practică de a invoca șansa.
Am observat că, dacă îmi deversez fosa septică în lac în perioada precompetițională, echipele de canotaj obțin medalii mai multe și mai valoroase. Nu degeaba se urează „căcat“ în loc de „noroc“. Doamna Lipă primește laude, sportivii primesc rente viagere, dar nimeni nu știe că mie mi se datorează multe dintre performanțele lor de top, fiindcă această metodă de a invoca norocul este prost înțeleasă de către agaricii de la Mediu. Ca să vă conving, vă spun că am fost plecat cu afaceri timp de două săptămâni și, neavând cine să deverseze conducta cu baftă, la Mondialele recente nu s-a luat nici un aur. Nici unul! Un argint la patru rame fără cârmaci, adică muncă în zadar, în urma căreia sărmanii sportivi au fost nevoiți să privească rânjetul arogant al echipajului Poloniei.
Normal că primul lucru pe care l-am făcut la întoarcere a fost să refac echilibrul muncă – șansă. Recunosc, se adunase cam multă șansă, fapt pe care probabil l-ați remarcat la știri. Tămbălău, dătători cu părerea, activiști, analiști. Că să colectăm mostre de noroc pentru analize. Adică să se afle cumva cine este binefăcătorul canotajului românesc, nu? Hai să dăm cu pietre în omul care, necerând niciodată mulțumiri oficiale, face ceva bun pentru prestigiul țării.
Problema este că analizele au indicat prezența de coji de semințe de dovleac, iar eu nu consum așa ceva, nefiind operat de apendicită. Ba mai mult, știu sigur că vecinul din colț mănâncă de ani buni semințe de dovleac cu tot cu coajă, pentru prostată. Dar casa lui este printre cele racordate la rețeaua de canalizare. Cum au ajuns ele în fosa mea septică? Mai mult decât atât, de când a devenit vecinul pasionat de canotaj?