Mă întreabă fanii FITPTI ce le recomand din program. Fără ezitare, eu recomand tot, altfel nu aș fi așezat spectacolele, performance-urile, expozițiile, lansările de carte și toate celelalte evenimente în desfășurătorul zilelor acestei ediții (a XII-a, 3-10 octombrie, cu un Prolog pe 29 septembrie și un showcase Teatrul Luceafărul pe 1 și 2 octombrie).
Sunt producții teatrale foarte diverse, care se joacă pentru prima oară pe scenele urbei, vizând spectatori de la cele mai fragede vârste (bebeluși), până la cei cu podoaba capilară albită de trecerea anilor. M-am orientat către producții surprinzătoare ca tematică și tratare scenică, imaginate de artiști de teatru din diverse generații, cu stilistici inovative și variate.
Un hater se plânge, comentând pe Facebook, că numele festivalului e prea greu de ținut minte. A făcut-o în termeni cam nepotriviți publicului tânăr pe care-l vizăm, cu unele categorii de adresabilitate încă în formare și timpane ce-ar trebui ferite de o asemenea coloratură trivială. În manualele de management și marketing cultural, la capitolul ce teoretizează organizarea unui eveniment, se precizează că titulatura trebuie să sintetizeze identitatea manifestării pe care-o desemnează: Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr. Vremurile pe care le trăim sunt, ce-i drept, foarte grăbite, totul se petrece accelerat și denumirile cu cinci cuvinte ne solicită puțin atenția și memoria. Capacități care, în ciuda precipitării care ne definește viața socială, trebuie totuși exersate, dacă le vrem în stare de funcționare. Așa că a ține minte o succesiune de câteva substantive e un exercițiu benefic tuturor. Că doar nu e precum pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza, considerat cel mai lung cuvânt din limba română.
Birocrația e un adversar al oricărui organizator de evenimente
O trupă care vine de mai mulți ani la noi în festival îmi spune că știe de dificultățile din anul acesta, când cultura a avut probleme cu finanțarea, așa că se mulțumește cu oricât putem noi oferi ca onorariu. Membrii ei s-au simțit atât de bine la edițiile precedente și au dezvoltat o relație atât de specială cu publicul, încât le face plăcere să revină și nu vor ca financiarul să stea în calea materializării proiectului. Te unge la suflet să primești asemenea reacții de la artiști foarte ocupați, foarte solicitați și care își organizează programul de turnee și ajustează sumele pentru drepturi de autor în așa fel încât să poată reveni în FITPTI.
Una caldă, una rece! Birocrația e una dintre adversarele redutabile ale oricărui organizator de evenimente din patria noastră. Teancuri de hârtii, adrese, solicitări și rezoluții, aprobări și ștampile în piramidă, trasee obscure pe unde hârtiile acestea trebuie să circule fizic, să se ducă, să revină, să fie parafate și confirmate. Luate cu valul, unele se mai rătăcesc, cad pe după birouri, poposesc în mapele nepotrivite ori, obosite de-atâta alergături între instituții și birouri, zac răpuse în vreun sertar în care nimeni nu mai umblă apoi vreodată. Uneori cred că multe ajung și la coșul de gunoi, iar de acolo, prin reciclare, reiau circuitul birocratic. Dacă paginile acestea ar putea vorbi… Soluția e reziliență maximă, sute de telefoane gen „ați primit, când e gata, când să revenim?“. Desigur, de cele mai multe ori ești purtat cu vorba și conversația de la un birou la altul, „nu e la noi, nu-i de competența noastră, e la alt departament“ și altele asemenea. Le știți prea bine, pentru că ritualul se repetă la orice chestiune de rezolvat.
An de an, FITPTI îmi lărgește nu numai cercul conexiunilor profesionale, ci mă și învață sumedenie de lucruri noi. De pildă, tipuri de regim alimentar. Am rămas surprinsă câte genuri există: halal, vegan, alergii la gluten, alergii la lactoză, alergii la alune, ouă, ovo-vegetarian, ovo-lacto-vegetarian, vegetarian, cușer etc. Despre majoritatea auzisem, doar de halal nu știam nimic. Precauțiile sunt legate nu atât de pregătirea mâncării, cât de tehnica foarte precisă de sacrificare a animalelor care ajung apoi în farfurie sub formă de bucate, cu grija de a nu fi stresate în prealabil și cu rigori legate de fazele ulterioare de procesare.
Vreau să le ofer și celorlalți o parte din bucuria pe care o trăiesc
O prietenă mă întreabă care e secretul energiei pe care o probez prin fapte înainte și în timpul festivalului. N-am avut un răspuns să-i ofer, nu dețin nici un secret, așa funcționez pur și simplu. Gândindu-mă apoi mai pe îndelete, o posibilă explicație ar fi că îmi place ceea ce fac și că mă pricep. Și că vreau să le ofer și celorlalți o parte din bucuria pe care o trăiesc când văd spectacole de calitate, adunându-le, iată, într-un program de festival.
S-au vândut ca pâinea caldă biletele la Moș Nichifor (Teatrul Act din București), cu care deschidem festivalul, Legături primejdioase (Teatrul Mic din București) și In a forest dark and deep (Unteatru din București). Primul, cu Marcel Iureș în rolul popularului personaj al lui Ion Creangă; al doilea, cu Florin Piersic Jr. în Valmont; ultimul, cu Tudor Chirilă. Spectatorii nici nu știau prea bine titlurile spectacolelor, le identificau prin numele celor două vedete care apar pe afiș împreună cu alți actori, minunați și ei, printre alții, Ruxandra Maniu, Diana Cavaliotti, Mihaela Sârbu. Amuzant e că, în cazul lui Florin Piersic Jr., mulți sunau să se asigure că e vorba de fiu și nu de senior, pe care unii îl adoră, alții îl ocolesc pentru că vorbește prea mult.