— Domnule candidat, Bobi Dumitraș sunt, de la SdC, și trebuie să scriu un articol mai serios, motiv pentru care am păcălit paznicul și am intrat. Observ că aveți câteva argumente solide în demersul dumneavoastră de a accede în funcția de ministru al Agriculturii.
— Sunteți de la sede… cum?
— Proveniți din structurile partidului țărănesc, deci sunteți un om al gliei, al dragostei față de brazda reavănă, acest pântec ancestral din care cu toții ne naștem și care ne și hrănește. Pământul neamului nostru, dragă domn, trebuie muncit cu respect și recunoștință. Veți face asta?
— Nu am auzit în viața mea de sede….
— Sunteți doctor în medicină veterinară, cu alte cuvinte vă preocupă sănătatea ființelor care mănâncă rodul gliei, precum și a celor care mănâncă ființele care mănâncă rodul gliei, altele decât omul, pentru ca apoi să moară când le vine vremea și să se întoarcă taman în sol, devenind hrană pentru iarbă. Este un cerc în care, de milioane de ani, moartea creează viață. Mă scuzați, am o fire poetică și uneori mă las purtat de metafore. Ideea este că trebuie să faceți ceva cu cormoranii. Ce aveți de gând să faceți cu ei?
— Să înțeleg că reprezentați un ONG de mediu?
— Nu, domnule candidat, și vă recomand să nu mai răspundeți la o întrebare prin altă întrebare. Ca să vă răspund, reprezint o instituție de cultură formată acum vreo șaisprezece ani și care m-a mandatat să vă întreb despre cormorani, priviți nu ca un pericol pentru fermele piscicole, ci pentru cultura română.
— Mulțumesc pentru întrebare, să știți că eu chiar am găsit soluția, chiar dacă această specie este protejată prin lege. Vom adapta sloganul liberal prin noi înșine la nivelul populației de cormorani. Nu este ilegal ca ei să se căsăpească reciproc. Astfel, dacă stropești un exemplar cu untură de pește, acesta va fi mâncat de un altul mai mare și tot așa, până când întreaga populație de înaripate se va reduce la un singur exemplar foarte gras și foarte sătul, care nu va mai avea nici un chef să decimeze ochiul de apă.
— Ah, mi-a fost teamă că asta veți spune, dar această abordare nu face decât să adâncească o eventuală criză culturală.
— Sincer, nu vă înțeleg.
— Soluția nu este să convingeți cormoranul să devină canibal, ci doar să îl faceți să nu mai mănânce pește! Altminteri vom ajunge în situația în care în gușa ăstuia gras o să fie încă unul care l-a înghițit pe altul care a înghițit un pește care înghițise un pește mai mic, din care șansele ca Iona să mai scape sunt practic nule.