Lungmetrajul Heidi e genul de cinema care i se potrivește cel mai bine lui Cătălin Mitulescu, al cărui la fel de epurat scurtmetraj Trafic a câștigat în 2004 la Palme d’or la Cannes.
Mitulescu a fost în toate filmele sale interesat de relațiile dintre femei și bărbați, pe care le-a pus în lumină prin fundaluri diverse, mai ales cel social. Dacă în Trafic un tânăr familist și om de afaceri prins în traficul bucureștean (Bogdan Dumitrache) are în puținele minute când interacționează benign cu o tânără (Maria Dinulescu) o străfulgerare despre cum ar fi putut fi viața lui dacă ar fi fost liber, eroul lui Heidi e un polițist în pragul pensiei care își reevaluează viața și nu iese cu un rest prea consistent.
Ajutat de interpretarea impecabilă a lui Gheoghe Visu (care ar fi meritat să fi făcut o sută de filme până acum), Mitulescu îl pune pe acest erou în postura unui tip profesionist în meseria sa (e polițist), care a căpătat o ușurință extraordinară în a gestiona situații și oamenii dificili, dar care e dezarmat de întâlnirea cu o tânără prostituată (debutanta Cătălina Mihai) pe care trebuie s-o convingă să depună mărturie într-un dosar de trafic de persoane. Fundalul social (fata se vinde din sărăcie, sperând să trăiască într-o zi decent) e definitoriu pentru un studiu asupra relațiilor dintre sexe, care sunt relații de putere decise de conjunctura socială. Într-un plan secund al poveștii, de pildă, observăm în trecere că ospătărița unui bar unde polițistul o caută pe Heidi se culcă cu șeful, nu pentru că ar fi îndrăgostită de el, ci pentru că astea sunt regulile. Șeful are banii, deci puterea.
Poziția lui Heidi e ambiguă, ceea ce dă sare și piper filmului, ajutând povestea eliptică să înainteze pe muchie. Heidi e și victimă, și manipulator, iar în relația ei cu polițistul care pare s-o protejeze din instinct patern (are o fiică de vârsta ei) nu știi tot timpul cine decide. Nu e ceva nou, dar e interesantă nevoia scenariului (scris de Mitulescu împreună cu prozatorul Radu Aldulescu) de a spune și de a arăta cât mai puțin.
Filmul e eficient condus. Ușurința regiei se suprapune cu cea a eroului la locul de muncă (la fel cum în seria Ocean regia lui Steven Soderbergh dubla în oglindă profesionalismul hoților), dar are o răsucire vertiginoasă spre final, care poate fi bulversantă. Chiar și fără ea, polițistul interpretat de Visu e un aisberg și rămâi gândindu-te, adăugând feliile nearătate din viața acestui om.
Regina
Maria, Regina României e o telenovelă istorică pentru marele ecran, realizată cu lăudabile eforturi de producție. Gândit ca film de public, dar și ca gest de recuperare a unei pagini de istorie deloc accesate până în prezent, filmul urmărește encomiastic și cu urme de feminism imaginea reginei Maria care a avut un rol definitoriu în 1919, când, deși s-a dus în vizită particulară la Paris, unde se desfășura Conferința de pace, a reușit să determine marile puteri să accepte ca România să primească Transilvania, Bucovina, Dobrogea și Banatul, deși guvernul Marghiloman semnase în 1916 pace separată cu Germania (act care nu fusese semnat și de regele Ferdinand).
Roxana Lupu nu are ochii albaștri ai reginei Maria, dar are un fizic retro și e o prezență atașantă, exact ce trebuie unui film cuminte și decorativ, care nu are istoria în prim plan, ci ecoul ei vătuit, romanțat. Filmul dă spațiu și confruntărilor de idei (foarte simplificate), și presupuselor amoruri ale reginei cu prințul Știrbey (Emil Mandanac) și Joe Boyle (Robert Cavanah), pe care nu le explică deloc, și decorurilor frumoase sau rochiilor elegante (la Paris cameristele plimbă tot timpul rochii prin cadru). E și o scenă de sex între prințul Carol (Anghel Damian) și Zizi Lambrino (Maria Muller), deci cam de toate. (Ca într-o telenovelă turcească, regina pare cam de aceeași vârstă cu fiul isteric.) Personajele sunt definite printr-o singură trăsătură, doar regina are mai multe, dar nu pe toate. Cine o știe pe regina Maria din memoriile sale nu o va regăsi pe ecran. În realitate, regele Ferdinand a îndemnat-o pe regină să plece la Paris și nu i-a pus bețe în roate când s-a întors triumfătoare, pe când filmul romanțează feminist relațiile dintre cei doi.
Distins cu Premiul publicului (dintre avanpremierele românești ale toamnei) la Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, Maria, Regina României e așteptat să aibă succes de public. Intrați la el, dar nu-i cereți mai mult decât poate da. Așa romanțat cum e, bine că e. Au trecut 30 de ani de când a căzut comunismul și de-abia acum încep să apară filme de ficțiune despre regii României.
♦ Heidi – de Cătălin Mitulescu, cu: Gheorghe Visu, Cătălina Mihai, Octav Costin, Gabriel Zaharia, Bogdan Dumitrache
♦ Maria, Regina României – de Alexis Sweet Cahill, cu: Roxana Lupu, Daniel Plier, Anghel Damian, Adrian Titieni, Emil Mandanac