Oricit s-ar prelungi astfel de discutii, ele nu au niciodata vreun alt rezultat in afara de pierderea timpului lasat de Dumnezeu pentru lucruri mai bune. La sfirsitul discutiei se ridica fiecare asa cum a venit, cu aceleasi convingeri, cu aceleasi idei fixe si cu aceeasi atitudine batoasa.
Asadar, cind o mina de politicieni se asaza la o masa (de obicei intr-un talk-show), pornesc in mod evident de la o premisa pe care n-o lasa nici morti: partidul Nostru nu a gresit si nu greseste niciodata, iar partidul Celorlalti a gresit si greseste mereu. Noi sintem cinstiti, destepti si nedreptatiti, iar Ceilalti sint corupti, prosti si dictatoriali. De aici pleaca discutiile si aici se si termina. Iata si citeva mostre de polemica – sau, mai corect spus, de monologuri paralele:
1) Daca Noi sintem in opozitie, atunci guvernarea Celorlalti e cea mai dezastruoasa pe care a avut-o tara de la Ceausescu incoace, ba chiar si mai rau. Daca Noi sintem la guvernare, tara are cel mai bun guvern din existenta ei, iar problemele vin din faptul ca Ceilalti au lasat un dezastru pe care Noi trebuie sa-l rezolvam.
2) Cind apare un caz de coruptie, furt, comportament inadecvat, mirlanie, vot la doua miini si asa mai departe, daca e unul de-al Celorlalti, e, desigur, vinovat. Daca e unul de-al Nostru, e nevinovat si totul e o plastografie, o inscenare, o razbunare politica a adversarilor Nostri. In cazul in care minciuna e prea gogonata, se practica vreo doua metode alternative de aparare a omului Nostru (punctele 3 si 4).
3) De ce s-a scos tocmai acum la iveala dosarul asta? Exista cazuri mai grele, mai grave, mai urgente! Si se ajunge iar la ideea ca totul e o razbunare politica a adversarilor, adica de unde am plecat – la punctul 2.
4) Justitia nu si-a spus deocamdata cuvintul (iar daca si l-a spus, a gresit si se va face recurs). Justitia nu e obiectiva, e in mina Celorlalti si totul e o razbunare politica a adversarilor. Si iar ajungem de unde am plecat la punctul 2.
5) Foarte prezenta e si metoda subtil-comparativa „ba pe-a ma-tii”. Ceilalti au cazuri mai grave de coruptie, incompetenta etc., asa ca de ce sa discutam fleacul asta, n-avem lucruri mai bune de facut? V. Punctul 3. Doar e evident ca totul e o razbunare politica a adversarilor. Si iata-ne din nou la punctul 2.
6) Daca omul Nostru e in incurcatura, se mai poate folosi cu succes vorbitul mult si peste adversar, ca sa il impiedici sa se auda. Sau vorbitul mult si fara sir in general. Cind moderatorul incearca sa-l aduca pe politician la ideea initiala, el raspunde tifnos „Daca m-ati chemat aici, lasati-ma sa-mi termin ideea”. Apoi incepe iar sa bata cimpii pe subiecte cit mai departate de tema centrala a discutiei. In cele din urma trebuie sa se ajunga, inevitabil, la ideea razbunarii politice si la punctul 2.
7) In fine, cea mai imaginativa metoda de polemica pe care au fost in stare s-o nascoceasca oamenii politici romani (imaginativa, vorba vine!) este cea a comparatiilor de toate felurile. De exemplu, daca Noi sustinem votul uninominal, dam exemplu tari prospere care au asa ceva. Daca Ceilalti sustin votul uninominal, gasim tari din Lumea a Treia care au asa ceva si tari bogate din Occident care nu au. Daca Noi vrem parlament unicameral, gasim state bogate cu parlament unicameral, iar daca sustinatorii parlamentului unicameral sint Ceilalti, gasim state sarace cu parlament unicameral. Si asa mai departe, ca ati prins ideea.
Ce sa zicem? Atita pot, atita fac. Ar mai fi o singura problema: alegatorul roman, nu foarte moral, nu foarte onest si cu o admiratie sincera fata de „descurcareti”, sanctioneaza totusi destul de des ceva: prostia. Ar fi bine ca ea sa nu se mai vada asa de tare.