1. Pornim de la realitatea ca, in momentul de fata, cele mai mediatizate personalitati din lumea politica sint tocmai Gigi Becali si Traian Basescu. Amindoi sint oameni de circ mediatic – unul dintre ei, din postura de presedinte al tarii, isi permite sa intre in direct in prime time, la o televiziune, pentru a-l face „lichea” pe un invitat, in timp ce celalalt, deocamdata doar om de afaceri, politician in curs de dezvoltare si controlor al sentimentelor fotbalistice romanesti, ne-a obisnuit sa intre in diverse „directuri” pentru a scuipa spre invitati epitete dragalase precum: „zdreanta”, „cacacios” etc. Impreuna, cei doi beneficiaza de increderea a aproximativ trei sferturi de votanti, de unde deducem ca romanii isi directioneaza simpatia, cu precadere, spre oamenii politici cu, eufemistic spus, un limbaj colorat, ba chiar impins bine spre vulgaritate. Iar Gigi Becali are un mic avantaj din acest punct de vedere.
2. Un om politic cu sanse in fata electoratului nu se poate „crea” in scurt timp. Un bun exemplu este Mugur Isarescu, cel care dupa un an bun de guvernare, cu o imagine favorabila, n-a reusit in 2000 sa existe, cu adevarat, pentru electorat. Acum, cind ne apropiem de inceputul lui 2007, in Romania inca nu a aparut un personaj credibil, care sa aiba sanse sa se impuna pina la viitoarele alegeri prezidentiale ca un concurent real al actualului presedinte. Nimeni in afara lui Gigi Becali. Care vine pe turnanta, pe aceeasi turnanta a sinceritatii extreme, a autoritarismului frust si a limbajului colorat pe care s-a aflat Traian Basescu la alegerile pentru Primaria Bucurestiului si mai apoi la prezidentiale. Cum atuurile basesciene din 2004 isi vor pierde din pitoresc data fiind pozitia pe care o ocupa in acest moment Traian Basescu si cum, o demonstreaza sondajele, electoratul roman inca nu si-a schimbat decisiv propensiunea pentru spectaculos, in dauna elegantei politice, trebuie sa notam aici ca Gigi Becali are, din nou, un avantaj.
3. Apelul la exemplul C.V. Tudor din 2000 nu poate da decit o speranta superficiala. Si asta pentru ca Vadim Tudor este genul de personaj care se adreseaza, prin toate manifestarile publice, dar mai ales prin nationalismul manifest, unui anumit tip de electorat, in timp ce, pentru cealalta parte de electorat, liderul PRM este de neacceptat. Cind l-a infruntat pe Ion Iliescu, in turul II al alegerilor din 2000, el nu avea de unde sa mai stringa voturi in afara electoratului fidel, nu avea cum sa convinga celalalt electorat, tocmai din cauza ca acesta nu il privea cu indiferenta, ci cu adversitate. Gigi Becali insa nu are inca un electorat fidel, iar electoratul advers e unul foarte redus, exclusivist. Prin urmare, Gigi Becali poate inca sa convinga o parte importanta a populatiei Romaniei ca este o solutie.
Argumentele ar putea continua. Dar, aflindu-ne in plina dosariada, ele n-au sansa sa intereseze prea multa lume ca nu fac parte, in fapt, din gluma anuntata la inceput. In aceasta dosariada care-i vine ca turnata, Gigi Becali isi face in continuare numerele la televizor. Iar noi il aplaudam, pentru ca reprezinta contrapunctul vesel la incrincenarea din aceasta perioada. La un moment dat, s-ar putea sa ne doara miinile de la atitea aplauze. Sau, mai simplu spus, s-ar putea sa ne doara.