Am sorbit minunata priveliste, indragostit pe loc, iremediabil si definitiv, cum numai la virsta respectiva se intimpla. Dupa vreo cinci minute l-am observat pe tipul care tinea zeitatea de vorba si mi-am imaginat c-ar fi acel Graterol despre care citisem, dar nu stiam ca-i venezuelan. Si-am plecat mai departe, fara suparare, alte zine adulmecind (si nu rareori gasind) prin oras…
Anca Vijan, casatorita Graterol. Ea era zeita. Afiseaza (pe site-ul personal) statura inca demna de atributul cu care o gratulez aci. De cite ori o vad, ma cuprinde ciuda: este una dintre valorile carora „autoritatile” din foarte scumpa noastra tarisoara le-au dat cu piciorul! Chitarista de rock, creier de muzician, fire de luptatoare, calitati de lider natural, tot ce trebuie ca sa faca treaba remarcabila printre ai sai… In loc de asta, dupa ce si-a probat talentul si valoarea, e luata la bataie de militieni (care acum pozeaza in pensionari amabili), inchisa pentru vagabondaj si prostitutie, impinsa la exil. La fel ca ea au patit si celelalte componente ale formatiei Catena: Lidia Creanga, Elvira Iancu si Ortansa Paun. Istoria lor se poate afla, povestita chiar de ele, clickuind pe Internet citeva minute…
Am avut noroc sa le vad la Polivalenta si-n Z-Club, cind erau in forma lor… cea mai expresiva. Nu fac aluzie la ce ne uitam cu totii – fundul Ancai si picioarele dezgolite ale Ortansei –, dar sa nu fim ipocriti si sa ne prefacem ca am uitat – ca dupa astea ne uitam! Eu nu ma feresc sa recunosc. Si de nu e vreun pacat, probabil asta-i explicatia ca, nemaivazindu-le pe fete, nu le-am uitat nici pe ele, nici muzica lor! Mereu mi s-au zbenguit in creier frinturi de versuri; momentele cind am dansat si-am iubit pe O-pa-tina-tina-nai zac in amintire greu, ca drojdia-n paharul cu vin uitat in camara. Era o magie infiripata de prezenta scenica a fetelor, de muzica lor surprinzatoare, de tineretea noastra, de aerul oarecum clandestin in care se tineau concertele… La Polivalenta, intr-o seara, au cintat alaturi de FFN, Curtea Veche nr. 43 si Sfinx. Concert feeric, neegalat de vreun altul in ierarhia mea afectiva (dar nu fiindca ma insotea o Anca, bruneta si pletoasa…). Pe culoarul din spatele scenei de la Clubul Z am inspirat odata de-aproape parfumul uneia dintre catene, drept care mi-am luat un perdaf pe cinste… Nu le cautam si nu eram roadie, cum am fost o saptamina la Curtea Veche; dar daca le vedeam, cum sa le ocolesc?
Piesa lor cea mai cunoscuta a ramas pe disc sub titlul „Dorinta”. O stiam pe dinafara si-o „cintam” la camin pina ne reclamau seralistii de la etajul inferior. Poate de-asta n-am arhivat-o. Timpul n-a sters nimic. Doar a polizat strofele.
„Daca preferi sa fii un nor din nori
Ridica-ti pleoapele spre zari
Vor picura din tine stropi de jar
Gindul te va purta hoinar…”
Ce herme-nauc ar putea refuza acestui catren simplu aluzia curativa a cintecului protestatar? Lidia Creanga spune ca ele n-au vrut sa faca nici protest, nici opozitie. Dar ce vor artistii e una, ce spune arta lor – altceva… Muzica zeitelor deborda de libertate. Nu-i de mirare ca zbirii moralei comuniste (& mostenitorii lor) n-o inghit nici azi!