Romanul e, poate, printre putinii cetateni ai planetei care iti trinteste pe masa o mie de argumente pentru ca sa-si justifice neincrederea in institutiile statului. Romanul injura sistemul, acelasi sistem pe care-l plateste din propriul buzunar, uitind ca are posibilitatea de a-l controla, macar intr-o mica masura, si a-i da peste bot din patru in patru ani. Iar ceea ce se petrece mai nou pe canalele media imi intareste spusele, pentru ca romanul mai are si capacitatea uluitoare de a-si dezvolta o dubla personalitate si un dublu discurs: pe de o parte, trage institutiilor care-l reprezinta scuipati printre dinti, si, pe de alta, se substituie acestora. Asta se cheama, simplu, anarhie.
In ultima saptamina, am asistat perplex cum unele emisiuni de stiri si citeva talk-show-uri s-au transformat in „tribunalul poporului”. Cind a explodat, joi seara, celebrul caz de coruptie la nivel inalt de la Iasi a fost acoperit asa cum trebuie de absolut toate televiziunile: transmisii in miez de noapte, declaratii ale celor implicati, informatii updatate din ora-n ora. Ce au facut insa a doua zi unele posturi locale si nationale? Au difuzat, nonsalant, vox-pop-uri in coada „mega-stirii” despre arestarea prefectului Radu Prisacaru. Diversi cetateni erau luati la intrebari despre „ce a facut un inalt functionar public”, cum am auzit la stirile de seara de la o televiziune locala. „Boborul” isi dadea cu parerea despre toata povestea, ii condamna pe cei arestati. Am auzit emise opinii si sentinte la ora la care cei patru retinuti nici macar nu fusesera arestati pentru 29 de zile. Cele vazute mi-au amintit (stiu ca exagerez, dar nici departe de adevar nu sta treaba) de executiile publice din Afganistanul controlat de talibani. Desi nici o instanta nu se pronuntase asupra vinovatiei celor implicati, unele canale TV adoptasera deja discursul de dupa aflarea sentintei. Nu vreau sa credeti ca ma situez de partea acuzatilor, pur si simplu nu cred ca intr-un stat democratic trebuie sa se afle loc pentru asemenea asa-zise demersuri jurnalistice, aflate la granita eticii si deontologiei.
Scandalul de la Iasi nu este singular in tarisoara noastra mica si vioaie. E doar o mostra din mentalul colectiv, care arunca mai intii cu pietre si abia apoi se gindeste daca a procedat cum trebuie. Un exemplu similar este cel pe care l-am intilnit intr-una dintre emisiunile lui Robert Turcescu de la Realitatea, in care invitata era Lavinia Sandru. Distinsa domnisoara vorbea, evident, despre dosariada fostilor colaboratori ai Securitatii. La un moment dat, intrebata de moderator cine ar trebui sa se ocupe de sentintele date de CNSAS (pentru ca deputatul blamase pina atunci activitatea Colegiului), Lavinia Sandru a slobozit suav urmatoarea fraza, pe care o redau din memorie: „Noi, domnule, noi, eu, dumneavoastra, presa!”. Am ramas prostit auzind vorbele astea din gura unui personaj care imi e mie mai apropiat ca virsta decit celor crescuti si formati intr-un sistem opresiv. Si a carui atitudine imi explica, inca o data, de ce a fost posibila la noi o atrocitate ca Experimentul Pitesti.