Nu cred că se putea un cadou de Crăciun mai potrivit pentru rockerii de toate vârstele decât noul album Zdob și Zdub – Bestiarium (2019, Universal/ MediaPro Music).
Potrivit pentru rockerii români, dar și pentru cei de alte neamuri. Scriu asta pentru că limba folosită în texte limitează dramatic aria de difuzare. Însă muzicalitatea sparge cu ușurință bariera nevorbitorilor (ca să nu mai zic de a băutorilor!) de română. Ce anume dă frumusețe, atractivitate și antren muzicii pe care bravii moldoveni de peste Prut o cântă de aproape un sfert de veac? Posibil ritmul mereu sufocant al fiecărei piese, chiar dacă dezvoltă și amplifică armonic legănarea unei doine de jale (precum, bunăoară, Pădure, verde pădure). Posibil combinația ironică, totdeauna reușită dintre instrumentele specifice rockului și cele obișnuite muzicii populare (nu doar aceea din spațiul cuprins între Dunăre, Tisa și Nistru – ascultați anume piesa India mă cheamă, o parodie melodică după un hit dansant de acum vreo zece ani). Sau poate că pofta de viață, predispoziția pentru distracții sănătoase ce se degajă din oricare melodie și la orice reprezentație scenică a grupului…
Cineva cu atitudine mai sobră ar putea considera, privind la trecutul trupei, că este prea superficială, prea pusă pe chefuri și băutură, când problemele oamenilor de pe aceste meleaguri sunt grave și durabile. Chiar primul hit, Hardcore moldovenesc, cu care băieții au intrat în folclorul și-n sufletul rockerilor, e definitoriu. Un fel de artă poetică, program asumat sau „filosofie“ existențială: noi am făcut ceva, și-apoi am băut vin! Și-am mai făcut ceva, și iar am băut vin! Și așa mai departe… (De remarcat pronunția cuvântului „vin“ – ceva între „jin“ și „gin“, niciodată clar „vin“, fapt ce voia să ilustreze, parcă, predestinata stare de ebrietate a eroilor evocați!) Lăsând la o parte posibilitatea ca modul de manifestare public afișat de zdobi[și]zdubi să fie o mască, un rol sau o joacă, trebuie să ne întrebăm dacă oricine poate să-și asume la un moment dat o misiune educativă, justițiară sau recuperatorie într-o societate alienată. Mulți rockeri, din toate generațiile, au dat răspuns afirmativ. Roger Waters, Bruce Springsteen, Bob Geldof și mai ales U2 sunt exemplari în sensul acesta. Iată că și Zdob și Zdub se adaugă iluștrilor predecesori, cu noul lor disc.
Într-un material de prezentare se spune așa: „Lansând albumul Bestiarium, trupa Zdob și Zdub vine cu un strident și actual mesaj social întru atenționarea publicului către problemele ecologice, care invadează mediul. Ca element de marketing concret și acțiune mobilizatoare, trupa intenționează să ofere un aport financiar și să organizeze un crowdfounding pentru achiziționarea și plantarea copacilor în câteva zone critice din Moldova și România“ (citat preluat de pe site-ul infomusic.ro). Eu n-aș fi putut să descriu mai clar despre ce este vorba. Ascultător depărtat, nu detașat, susțin din plin alegerea făcută și apreciez muzica în măsura în care mă pricep. Sunt de partea trupeților și răspândesc mesajul lor pacifist, așa cum transpare și din videoclipul care însoțește Colindul leului, una dintre piesele de rezonanță profundă de pe disc. Sigur, albumul nu seamănă (probabil nici nu s-a intenționat) cu epica realizare a trupei Phoenix, Cantafabule, deși rockerimea de o anumită vârstă și-ar fi dorit așa ceva. Răscolind trecutul poveștilor românești, Zdob și Zdub readuce la viață personaje uitate chiar și de cei din generația mea, cum ar fi Statu-Palmă-Barbă-Cot sau Muma Pădurii (cu unul dintre cele mai frumoase pasaje de acordeon pe care le-am auzit eu vreodată!).
Nu vreau să insist pe „sentimentul românesc al ființei“, ițit printre sunete plăcute și antrenante. Muzica bună sfidează localizările de orice fel.
La mulți ani!