Rockul e un gen muzical asortat-asociat cu tineretea. Blugii, catifeaua reiata, pantalonii & geaca de piele, pletele baietilor, piercing-ul fetelor, sexualitatea dezlantuita, chefurile rar intrerupte, joint-ul si vodka se potrivesc totdeauna generatiei tinere. De la o virsta incolo, toate astea devin – vorba lui Emil Brumaru – „manierism”… Nu cred ca mai trebuie sa insist. Gary Moore spunea odata ca dupa ce-a implinit 40 de ani i-a fost imposibil sa se mai imbrace in ginsi (pentru ca nu putea sa-si stringa burta in curea!) si sa iasa in fata unor pustani, facind pe metalistul… Altii insa n-au deloc simtul realitatii, n-au prestanta unui B. B. King, n-au eleganta lui Gilmour sau Waters, n-au valoarea „bunicilor” Rolling Stones, n-au farmecul jucaus al AC/DC, n-au nici macar minima inteligenta sa incerce schimbarea directiei stilistice.
Victime ale sabloanelor, ale ideii de consum verificat si ale certitudinii ca oricind se gaseste cineva de fraierit, ei trag de-un succes vechi pina mor cu el pe limba, incredintati ca numele lor inseamna ceva. De parca turmei ce se adapa azi dintr-un lac ii pasa ca miine trece la balta urmatoare, ca paste aici sau dincolo de deal!…
Am crescut cu Deep Purple. Erau deja prea cunoscuti ca sa poata fi cenzurati de „organul” comunist la difuzarea in programele discotecilor oficiale. Nu mai spun ca-n mediul rockeristic bucurestean se ajunsese la saturatie prin 1972-1973. Tin minte cum, proaspat orasenizat, exultam cu Highway Star sau Black Night, iar colegii mei conectati la informatie ma snobau cu Get It On & Hot Love ale lui T. Rex, Wig Wam Bam sau Ballroom Blitz ale celor de la Sweet. Trupe ce „faceau” momentul glam cum face ciinele „ham”! Tot atunci am asistat la o manifestare a ceea ce mai tirziu aveam sa pricep ca este dumping comercial. Se lansase si se asculta la greu Gary Glitter, o facatura de muzica, buna pentru toate urechile, mai putin pentru cele avizate.
Cine zicea ca Tezele din iulie ale CC al PCR ne rupsesera definitiv cultural de Occident? La cita glittereala intra in acea perioada pe benzile rockerilor din toata lumea, mai ca-mi vine a crede despre sarmana paiata engleza ca era facatura serviciilor noastre secrete! Se stie doar ca nu gasisera o mai buna cale de a-i combate pe capitalistii cei putrezi decit lupta cu armele lor. Glumesc, si nu prea. In fond, nu conteaza cine a pus la cale bazaconia, fapt e ca ne-a mincat o buna parte din timp & bani…
Gary Glitter poate sluji ca exemplu pentru ce inseamna lipsa de talent in arta. El ramine o curiozitate in domeniu, o amintire neplacuta, un gen de manifestare scenica ridicola, imposibil de revazut peste ani, oricita nostalgie ai avea pentru tineretea fumata. Ma irita uneori cite un refren stupid pe care memoria n-a putut sa-l stearga. Aproape ca ma jenez de ce-mi (ra)suna prin urechi, iau figura pocaitului, ma trag la umbra unui pahar de vin si scot din cutie banda cu Machine Head, pe care o rulez la magnetofonul Rostov, intru vindecarea de stenahorie…
Si pun rapid California Jam, sa nu uit c-am fost odata pur(&)puriu…