După nouăsprezece ani în mileniul III e, poate, timpul pentru un scurt bilanț personal.
Ce nu îmi place (nici) în secolul XXI: dispariția gândirii și abolirea memoriei la noii sapienși, arderea pe rug a celor care aduc în discuție nuanțele, modele (în vestimentație, în muzică, în cinema, în artele plastice, în literatură, în politică), tik tok, noua mediocritate mondială, masele în marșul lor triumfal către deplina incultură cu moț, moftangiii, snobii, vulgaritatea, proștii cu funcție, proștii fără funcție, boticul anvelopat, optimismul tâmp, cuvintele: cu drag, relevant, proiect.
Pretenția ca toți să trăim o viață sănătoasă, să facem jogging și să alergăm măcar la semimaraton, să facem terapie și să mâncăm bebe-spanac, că nu se mai fumează în cârciumi decât în Orient, Formula 1, că s-au putut naște pe pământ influencerii (cât de imbecili să fim, totuși?).
Degradarea desenelor animate, pierderea inocenței la vârste tot mai fragede, gusturile populare, vedetele, teledemocrația, instajustiția, părerologia agresivă, găștile, haitele, hoardele, unanimitățile, absența dialogului, nesimțirea, grosolănia, campionii la box și la șah, anihilarea esteticului în sport, standardizarea emoțiilor, standardizarea limbajului, monezile unice, înlocuirea ideii de valoare umană cu ideea de valoare de piață, gifurile, emojiurile, chimioterapia, dictatura video, dictatura capitalului, dictatura comerțului, moartea scrisului de mână, a ziarelor și a ideilor mari, corporațiile, emanațiile politice, violența, războaiele, populismul, intoleranța, sărbătorile, bucătăriile (încăperile ca atare), roboții de bucătărie, hairstyliștii, vlogurile, youtuberii, superficialitatea, sclipiciul, trapul din universul carpato-danubiano-pontic, excesele corectitudinii politice, zilele tot mai proaste ale umorului, dispariția bordelurilor care ne-au dat tangoul.
Îndobitocirea accelerată a maselor largi, populare, industrializarea falsei filantropii, noile autoturisme, orbirea în fața inevitabilei apocalipse climatice, că puțini îi mai citesc pe Malraux, Babel, Hrabal și Platonov, Edgar Lee Masters și Sei Shonagon, că am uitat Antichitatea și Renașterea, absența înțelegerii că noblețea înseamnă obligație, nu drepturi.
Regii dansului din buric, regii manelelor, regii asfaltului, regii castraveților, regii videochatului, reginele epilatului inghinal, reginele fitnessului, snouflecșii, republicile, monarhiile, paradele, mallurile, supermarketurile, nunțile, consumismul, prelungirea inumană a bătrâneții, înmormântările, ritualurile, vechile religii, noile religii, oamenii.
Ce îmi place (și) în secolul XXI: oamenii, posibilitatea unor insule, refugiile în plină metropolă, viteza, ba chiar goana, răgazul nopților cu jazz, călătoriile cu avionul, călătoriile pe mări și oceane, noile corăbii, iluzia Japoniei, întoarcerea discurilor de vinil, accesul rapid la cărți, muzică și filme vechi, memele de pe Facebook, Barcelona și Madridul în aceeași zi, frizeriile, tenisul lui Roger Federer, apropierea culturilor, poezia din Senegal și metafizica din Congo, agonia iernilor, blândețea ultimilor visători, ultimii credincioși în puterea infinită a iubirii, cei care încă ascultă Mozart și cei care încă știu cine a fost Edison Arantes do Nascimento, că încă nu a fost uitat Camus, muzeele, piețele din Sicilia, gălăgia uneori, tăcerea alteori, risipitorii, frumusețea celor singuri și a celor învinși, ultimii luptători pe baricadele inimilor, că încă avem Mediterana și fotografiile și urșii panda și speranța că ne-am putea salva amintirile, noile culori, Havana, Cuba.