Am spus în articolul despre nominalizările la Oscar că filmul lui Tarantino e mare favorit la trofeul pentru Cel mai bun film, dar între timp roata s-a întors.
Drama de război 1917, semnată de britanicul Sam Mendes, a câștigat The Darryl F. Zanuck Award for Outstanding Producer of Theatrical Motion Pictures, premiu oferit de Producers Guild of America, devenind principalul favorit la Oscarul pentru Cel mai bun film. Văzându-l (a intrat la noi în 24 ianuarie, cu titlul 1917: Speranță și moarte), înțelegi că poate ar trebui câștige. (Are deja Globul de Aur pentru cea mai bună dramă și beneficiază de un distribuitor american puternic, Universal Pictures.)
Comparat cu pretențiosul Birdman (2014) al lui Alejandro G. Iñárritu, care și el a luat Oscarul pentru Cel mai bun film, 1917 dă impresia că e turnat dintr-o singură respirație, fără tăieturi. Tăieturile există, așa cum au existat și în alte filme gândite să dea senzația de timp real – Rope (Alfred Hitchcock, 1948) sau Utoya-22 July (Erik Poppe, 2018), pe când Alexander Sokurov chiar a filmat Arca rusească (2002) dintr-un singur plan-secvență.
Ce e extraordinar la 1917 e capacitatea de a fi imersiv de la început și de a-și ține spectatorul în tensiune până la final, de parcă ar fi alături de personaje și s-ar confrunta cu aceleași pericole. Filmul a fost gândit după o strategie solidă, la fel ca o bătălie importantă. Pe lângă scenariul propriu-zis, scris de Mendes împreună cu tânăra scenaristă scoțiană Krysty Wilson-Cairns, a existat un al doilea scenariu alcătuit din 45 de pagini de hărți, scheme pentru deplasarea actorilor și diagrame pentru mișcările aparatului de filmat. (Nu vă uitați la making of înainte de a vedea filmul!) Cei doi actori din rolurile principale au petrecut primele șase luni de pregătire luând la pas locațiile și, în funcție de lungimea fiecărei scene, s-a pregătit decorul, s-au măsurat și săpat tranșeele șamd. Ca la teatru (unde Mendes are experiență), decorul a fost croit special după nevoile textului.
George MacKay și Dean-Charles Chapman interpretează rolurile a doi foarte tineri soldați britanici care în aprilie 1917 sunt trimiși să ia legătura (telefoanele căzuseră) cu un batalion din vecinătate (erau în nordul Franței) pentru a înmâna ordinul de anulare a atacului plănuit asupra germanilor, deoarece aceștia nu se retrăseseră toți și ar fi urmat un carnagiu. Unul dintre soldați e supramotivat de prezența propriului frate în respectivul batalion, pe când celălalt e mai rezervat și are mai multă experiență de front.
Această odisee petrecută în câteva ore și care a presupus traversarea no man’s land-ului, a zonei de unde se retrăseseră germanii, a unei ferme părăsite și a unui orășel ocupat de germani, e de fapt o poveste anti-militaristă, care vorbește la firul ierbii și despre eroismul oamenilor obișnuiți.
Pentru Mendes, filmul are o mare încărcătură afectivă, deoarece pleacă de o poveste similară care i s-a întâmplat bunicului său, Alfred Mendes, în Primul Război Mondial. Ajutat de tehnică (acum câțiva ani camerele digitale ori nu existau, ori nu erau atât de mici și de ușoare), 1917 poate rămâne în istoria cinematografiei ca un reper la fel de important ca celălalt film de referință despre Primul Război Mondial, All Quiet on the Western Front (Lewis Milestone, 1930).
Din această solidă muncă de echipă se detașează imaginea realizată de Roger Deakins, a cărui coregrafie vizuală e pur și simplu uluitoare. Ea e principalul motiv pentru care filmul e atât de imersiv, dar nu e doar ea. Coloana sonoră a lui Thomas Newman întinde adrenalina ca pe o gumă, montajul lui Lee Smith dă senzația că totul e filmat dintr-o bucată (sau, mă rog, din două), pe când tânărul George MacKay (până acum un necunoscut) e memorabil cu figura lui de copil cuminte, sobru și tenace, motivat de un singur lucru. Peste toate e mâna de dirijor a lui Sam Mendes, care leagă strâns un film făcut numai din tendoane, uscat și aspru, aproape ca o experiență de realitate virtuală (deși nu e filmat doar din punctul de vedere al personajelor).
Una din cele mai pregnante scene e coborârea în iad, drumul interminabil al celor doi băieți de la comandament, prin tranșee, până în linia întâi, când camera dezvăluie treptat modificarea decorului. Nu doar că tranșeele devin mai adânci, noroiul mai gros, soldații par să se comporte altfel, dar parcă simți și aerul rece al limitei, locul de unde începe neantul. Sunt senzații complexe care nu pot fi redate în scris, dar care copleșesc pe ecran, ca și cum ai lua în stăpânire un spațiu cu toate simțurile la pândă.
Primul Război Mondial a făcut trecerea de la confruntarea directă la arme tot mai performante, care le-au permis oamenilor să ucidă fără să își mai vadă adversarul. Filmul lui Mendes dă senzația de pericol iminent și de trântă cu moartea, ceea ce face ca spectatorul să experimenteze un procent infim din ce înseamnă războiul și să înțeleagă de ce personajul lui George MacKay își dăduse medalia pentru o sticlă de vin. Ăsta e, până la urmă, mesajul celor doi curieri.
1917/ 1917: Speranță și moarte – regia Sam Mendes, cu: George MacKay, Dean-Charles Chapman, Mark Strong, Andrew Scott, Richard Madden, Claire Duburcq, Colin Firth, Benedict Cumberbatch