Nu mă consider tocmai un om lipsit de păcate, dar tot m-am mirat zilele trecute, când m-am trezit sancționat de autoritatea mondială Facebook.
Și-așa sunt destul de novice în manevrarea paginii de profil, așa că îmi scapă subtilitățile mecanismelor și politicilor din rețea. Intrasem acolo doar ca să anunț apariția unei reviste româno-croate din Zagreb, când m-am trezit cu un anunț ce înflorea pe ecran: timp de douăzeci și patru de ore nu mai aveam voie să scriu nimic, deoarece încălcasem regulile comunității Facebook privind postarea de conținut ce implică nuditatea. Sau cam așa ceva. Bănuiesc că blânda sancțiune se datora faptului că eram la prima abatere – cu nuditatea, cum ar veni.
Am rămas un pic uluit. Ca orice bărbat moral și responsabil, îmi păstrez conținutul ce implică nuditatea (inclusiv nuditatea unor organe în mișcare) în computerul personal, în fișiere bine ascunse sub denumiri ca „XXX“, „Somatikon“ sau „Hermeneutika“. Totuși nu mi-a trebuit mult să-mi descopăr vina: cu câteva zile în urmă pusesem pe Facebook o fotografie cu coperta traducerii în spaniolă a romanului Noapte bună, copii!, lansată pe la sfârșitul lunii februarie. Pe copertă apar trei copii la bustul gol care mănâncă înghețată într-o zi toridă. Nu îți dai prea bine seama dacă e vorba de băieți sau fete, căci copiii din imagine au vârsta aceea inocentă când genul nu e încă bine definit și nici nu contează. Însă comunitatea Facebook, indiferent ce înseamnă asta – un grup de cetățeni de bine sau un algoritm de detectare a nudității –, a ajuns la concluzia că imaginea e una erotică ori cu potențial erotic.
După informația că fusesem tras de urechi pentru impulsul meu indecent, mi-a apărut, democratic, un alt mesaj, care mă informa că pot cere reevaluarea deciziei dacă mi se pare că s-a făcut o greșeală. Am cerut-o, doar era clar că se făcuse o greșeală. Era vorba de o copertă de carte, ce Dumnezeu!, una etalată în librării, iar eu voiam să o popularizez, atâta tot. Numai la nuditate nu-mi stătea gândul. Pe deasupra, mă rodea și curiozitatea, voiam să văd cum se comportă în astfel de cazuri o rețea socială de sorginte americană, țara puritanismului pur și dur. În cinci minute cazul mi-a fost rejudecat: nu, nu era nici o greșeală, încălcasem regulile privind nuditatea, asta e. Să fac bine și să stau liniștit în banca mea douăzeci și patru de ore. Probabil am scăpat ieftin.
(O paranteză: scotocind după regulile privind nuditatea pe rețelele sociale de genul ăsta, am aflat că nu este permisă difuzarea unor fotografii în care apar persoane de sex feminin la bustul gol. Imaginile cu bărbați dezgoliți până la brâu sunt admise. Cam pe-aici se oprește egalitatea între sexe, dincolo de doza imensă de retorică ipocrită: sfârcul masculin – da, cel feminin – nu.)
Nu, nu-s împăcat cu lumea asta de rețea socială. Suspicios din fire, ca orice ins care a apucat perioada comunistă, adulmec în lumea Facebook niște îngrădiri ce seamănă grozav cu cenzura arbitrară din vremea și societatea de atunci. E spre binele comunității, desigur, fiindcă o astfel de justificare funcționează oricând și oriunde. Până la urmă, întâmplarea asta e un fleac, e chiar amuzantă dacă vrei s-o vezi așa – doar că e ilustrativă pentru o tendință deloc benignă. Ca să nu mai vorbesc de psihanalizabila obsesie de a vedea ceva sexual într-un copil dezgolit până la brâu, căci asta e o poveste mai încurcată, cu moraliști în a căror minte mi-ar fi groază să privesc.
Nu știu de ce, istoria asta mi-a amintit de un banc. Cică odată, prin clasica pădure din astfel de bancuri, vulpea îl vede pe iepuraș fugind de mama focului. Îl oprește și-l întreabă: „Măi iepurașule, ce fugi așa?“ Iepurașul, gâfâind tot, îi răspunde: „S-a dat un ordin să castreze toți mistreții și-acum trebuie să mă ascund undeva până se liniștesc lucrurile“. „Dar tu nu ești mistreț!“ se miră vulpea. „Ei“, pufnește iepurele, „în vremurile astea cine crezi că mai stă să se uite?“.
Mde. Astea sunt vremurile în care trăim.