Încep cu un sfat pentru toți cei care vor să locuiască undeva cu chirie: aveți mare grijă cum negociați nu atât valoarea chiriei, ci mai ales modalitățile prin care proprietarul poate mări, unilateral, suma pretinsă. Vă spun asta din proprie experiență, eu îi cresc locatarului meu chiria în fiecare lună.
Bine, trebuie să recunosc că am dat peste chiriașul ideal. Îl cheamă Ionel Drăgoi și încă de la prima discuție telefonică mi-a comunicat, cu un puternic accent torinez, că banii nu sunt o problemă, atât timp cât îl las să stea pe termen cât mai lung. Practic se ruga de mine să îi dau voie să îmi ofere stabilitate. Puteam să îl refuz? Normal că nu, ba aveam și sentimentul că făcusem ceva bun pentru patrie, în sensul că participam indirect la întoarcerea unei fărâme de diasporă.
După prima lună m-am dus să citesc apometrele și am constatat că pe lista numelor de pe interfon apăruse, la numărul 24, numele Giovanni Amore. Recunosc că m-a enervat acest gest care denota aroganță combinată cu prostie și m-am calmat abia după ce i-am zis omului că tocmai s-a scumpit chiria lui cu 50 de Euro. Certo, nici o problemă, poftim prego! Ăsta e românul, dacă îi dai un ban în plus redevii prietenul lui, poți să scrii că te numești și Toto Cutugno. Cu alte cuvinte, ceea ce unii chiriași pot numi nesimțire din partea proprietarului, este de fapt omenie prost înțeleasă.
Știți fetele drăguțe care câștigă un ban cinstit împărțind pe stradă fluturași publicitari. Proastă metodă, fiindcă lumea le primește cu o mână și le aruncă, după fix două secunde, cu cealaltă. Nu știu cum s-a întâmplat, dar am prins, cu vederea periferică, patru litere, în timp ce îndesam hârtia într-un coș de gunoi: more. Și, ca un gând din ăla rezidual care te tachinează, încercam să îmi dau seama ce cuvânt se termină în aceste patru litere. Amore? Evident că m-am întors din drum, era prea mare curiozitatea. Pe fluturaș scria așa: Ciao, cauți maschio discretto per facem nebunii? Chiama Giovani Amore! Și un număr de telefon la care chiar a răspuns Ionel al meu. La început mi-a explicat, destul de expeditiv, că nu se ocupă decât de femei generoase, dar când și-a dat seama cu cine vorbea, a propus să-mi dea cu încă 50 de euro în plus.
Evident că am refuzat. Și am cerut 100. Fiindcă articolul 213 din Codul Penal stipulează clar faptul că înlesnirea practicării prostituției se numește proxenetism. Or eu, crescând mereu chiria, nu înlesnesc, ci îngreunez prostituția. Dar cum să explici asta chiriașilor de rând?