Suntem în epoca distanțării sociale, iar moda va mai dura din păcate ceva timp. Starea de urgență în România va fi prelungită cu încă o lună, abia din 15 mai fiind de așteptat ca restricțiile să se mai relaxeze. Nu toate însă. Foarte probabil va trebui să purtăm măști și la vară și să ocolim zonele aglomerate.
În plină pandemie, la Cluj, două mii de oameni se adună ca la un semn în parcarea aeroportului. Nu e miting spontan, ci o plecare în masă la muncă în străinătate. S-a întâmplat joi, într-o zi în care pe aeroporturile patriei sufla vântul. La Iași spre exemplu, în aceeași zi, nu s-a ridicat de pe aeroport nici un avion. La Cluj însă, vânzoleala era mare.
Zeci de autocare din toate colțurile țării au adus la Cluj 2.000 de muncitori sezonieri, iar 12 avioane charter erau pregătite să-i preia și să-i ducă în Germania la muncile agricole. Imaginile de la TV sunt stupefiante. Oamenii au stat ciorchine, băgați unii în alții, și au așteptat cu orele îmbarcarea în avion.
De ce un asemenea spectacol când autoritățile se chinuie să ne bage în cap cât de rău e să fim mulți oameni la un loc? Abia din acest punct începe balul. Conducerea aeroportului dă vina pe firma privată care administrează parcarea. Cei de la Prefectură și Consiliul Județean spun că habar n-au avut de marea buluceală. În horă intră și premierul Ludovic Orban, care cere sancțiuni aspre. Doar că autoritățile pasează neștiutoare răspunderea dintr-o parte în alta, iar nimeni nu știe cine și cum au ajuns oamenii grămadă la Cluj.
Dincolo de haosul administrativ cu plecarea muncitorilor sezonieri, întrebarea este cât de bine e că acești oameni pleacă să-și caute o pâine în străinătate și cum se face că țara lor nu-i poate folosi la munci similare.
În ultimele săptămâni un milion de români au intrat în șomaj tehnic, iar statisticile dinspre guvern par să se înrăutățească de la o zi la alta. Firmele și-au oprit brusc activitatea, iar angajații sunt disperați, pentru că nu știu dacă vor mai avea unde să se întoarcă.
Românii nu pleacă de bine afară. Vin sărbătorile de Paște, nimeni n-are chef să meargă la muncă în agricultură, în condiții deloc prietenoase. Statul român nu are ce să le ofere în acest moment, iar cei din privat din atât. Nimic nu poate fi sigur în perioada care vine. Banii vor fi tot mai puțini, iar locuri de muncă nu se vor mai găsi pe toate drumurile ca până la începutul crizei medicale. Chiar dacă de la jumătatea lunii mai se vor redeschide fabricile, întrebarea e dacă vor mai fi comenzile de altădată. Cu alte cuvinte va mai fi nevoie de toți angajații? Probabil că nu.
E bine că există asemenea supape, chiar dacă pentru România e dureros să-și trimită forța de muncă peste graniță. Nici nu avem pârghii să-i oprim pe oameni să plece. Ce le putem oferi aici mai mult decât vorbe frumoase și încurajări? Există fermieri români care le oferă slujbe generoase? Nici vorbă, iar programele guvernamentale pe domeniul agricol sunt frumoase, dar lipsesc cu desăvârșire.
Pe de altă parte, în societatea românească apare o nouă controversă, pornită din zona afacerilor. Asistăm la presiuni tot mai puternice pentru a reporni economia. Cât mai repede, indiferent de consecințe.
Am văzut ce s-a petrecut într-un stat mult mai civilizat, numit Austria. Autoritățile din Tirol sunt acuzate că n-au oprit activitatea la începutul epidemiei și au ținut deschise profitabilele stațiuni de schi, chiar dacă au știut că situația în zonă se deteriorează.
Întrebarea este ce facem? Mai suportăm câteva săptămâni și stăm ascunși de virus în case ori ieșim cu toții la treabă? Logic ar fi să punem sănătatea înaintea banilor. Dar presiunile cresc, iar oamenii de afaceri nu mai au răbdare.
Este clar că nici un stat nu-și permite, financiar vorbind, să le ceară oamenilor să stea acasă cu lunile.
Economia unei țări gâfâie și în vremuri normale, darămite când milioane de oameni buni de muncă stau cu săptămânile în propriile apartamente. Când însă guvernele le cer oamenilor să rămână acasă, e clar că ne pândește un pericol imens.
E un moment complicat, cu atât mai dificil cu cât nu știm cât va dura pandemia și ce va fi după. Între bani și sănătate ar trebui să alegem fără nici o ezitare sănătatea. Putem strânge din dinți o lună, două sau jumătate de an dacă va fi nevoie, dar să știm că suntem în siguranță.
Dacă suntem acum înțelepți, iar când vom ieși din case vom fi și harnici, atunci vor veni și banii.