De-ar fi să îndrăznesc a crede că Dumnezeu împrumută chipul vreunui pământean din zilele noastre, aș spune că acela este al lui Roger Waters.
L-am văzut de curând într-un interviu acordat publicației „Rolling Stones“ (via Skype, cum se practică în pandemie). Opiniile lui critice, brute și chiar brutale, despre administrația americană actuală, despre clasa politică proțăpită la conducerea mai tuturor statelor, despre problemele omenirii, în general, pot fi discutabile și combătute, dar nu ignorate. Orice om învățat să gândească singur va aprecia sinceritatea și bunele intenții ale artistului cu, probabil, cea mai acută privire asupra ultimilor 50 de ani, trăiți de el pe culmile disperării, vorba lui Cioran. Waters este rocker bătrân, dar lucid și neobosit, gata să pornească într-un alt turneu mondial, cu speranța că muzica și spectacolele sale vor destupa mintea cât mai multor tineri și vârstnici, captivi ai naivității. Asta și-a dorit, și asta a încercat să facă în precedentele eforturi.
Dar strădania lui, dacă stau strâmb și judec ponciș, aduce în oarecare măsură cu a lui Dumnezeu, cel din Vechiul Testament, temutul YHWH al evreilor. Dezamăgirea atotprezentului – nu și atotputernic! – Demiurg față de rezultatul creației transpare în diferite pasaje din Biblie. Acuzatoarele cuvinte rostite, de pildă, prin gura prorocului Ieremia, traduceau inclemența lui Yahve față de neastâmpăratul său popor, dedat în acele timpuri la impardonabile păcate. Roger Waters constată azi că: „Homo sapiens se află în impas – putem fie să dăm drumul la iubire, să ne dezvoltăm capacitatea de a empatiza unii cu alții și să facem lucruri pentru binele planetei, sau putem să rămânem Comfortably Numb și să continuăm, ca niște orbi, cu marșul spre moarte“ (citat în www.maximumrock.ro, 18.07.2019).
Yahve își manifesta nemulțumirea față de toți ai săi, chemându-i la ordine sub amenințarea unor pedepse groaznice. Waters își scuipă disprețul doar față de liderii popoarelor, acuzați in corpore de proastă guvernare. Concertele date în siajul albumului din 2017, Is This the Life We Really Want?, au o scenetă semnificativă, pe la jumătatea piesei Dogs: purtând măști de latex cu chipuri de porci, Waters & trupa de acompaniament beau șampanie din pahare subțiri, închinând către publicul din sală cu gesturi de condescendență tipic politicianiste. Aparent plin de aroganță, ca orice reprezentant al clasei „superioare“, beneficiara favorurilor nemeritate, Waters dă semne de vizibil disconfort și ridică o pancartă pe care scrie: PIGS RULE THE WORLD! Reacția publicului, normal, e de revoltă. Lăsând jos primul carton și smulgându-și masca, Waters înalță apoi altul: FUCK THE PIGS! Privitorii, în extaz, izbucnesc în urale, agitând pumnii cu degetul mijlociu îmbățoșat, gest ce nu mai necesită explicații. A spune că momentul e un simplu act cathartic, l-ar sărăci de semnificație. Și totuși…
Spectacolul pus în scenă cu prilejul acelui turneu e absolut grandios. Nu doar un ecran de proiecții lat cât scena și înalt până-n tavanul sălii susține derularea graficii fabulos de bine concepute și extraordinar de expresive (adjectivele mele suplinesc palid ce se poate vedea). Un al doilea ecran se deschide perpendicular pe primul, însoțit de efecte pirotehnice și sonore. Senzația este cu totul deosebită. N-am avut ocazia să asist la o reprezentație, nici să intru astă toamnă, într-un cinematograf băștinaș, la unica prezentare a filmului selectat oficial pentru Mostra venețiană. Am primit însă – cadou de Paște! – versiunea pregătitoare a discului blu-ray, cu apariție la o dată incertă. Dacă un televizor modest pare să explodeze de greutatea mesajelor încapsulate în culori și sunete, cum o fi într-o sală destinată anume?
Waters constată antagonismul etern dintre „Noi și Ei“, fără să propună altă soluție decât cea hristică: dragostea. E frumos. Dar e suficient?