Anumite lucruri trebuie să rămână neschimbate, fiindcă avem nevoie de niște ancore de stabilitate în existența noastră. Mirosul de naftalină din locuința bunicilor, coafura mătușii sau genericul muzical al serialului Friends. Acum vă las câteva secunde să-l fredonați în gând.
V-ați liniștit? Pot continua? Mulțumesc. Una din ancorele mele o reprezintă gustul păștii făcute de mama, iar ea știe asta și are grijă să obțină același gust în fiecare an. Da, doamnelor, sunt convins că și voi faceți pască foarte bună și nu zic că a mamei este mai aromată sau mai gustoasă, ci doar că este aceeași. Oricât de pricepute ați fi, mă îndoiesc că dacă rețeta prevede trei linguri de făină voi folosiți aceeași lingură timp de zeci de ani. Mama e singura gospodină care trimite lingura la Institutul Național de Metrologie din doi în doi ani, ca să se asigure că nu s-a decalibrat. Mama deține lingura etalon. Ouăle le cumpără de la aceeași tarabă, de la aceeași femeie care crește doar găini provenite din linia genetică a găinii care a ouat ouăle din care a făcut prima pască.
Și da, nimeni nefiind perfect, ființa mea dragă din patru litere pe orizontal are grijă ca în fiecare an să repete micile greșeli pe care le-a făcut atunci când a copt pasca zero. Nici măcar nu a fost vina ei. A respectat cu sfințenie rețeta din caiet. A pregătit aluatul gras. A amestecat brânza coaptă cu cantitatea exactă de zahăr, cu ouă, cu vanilie, stafide și coajă rasă din portocala cumpărată înainte de Crăciun. Apoi a deschis frigiderul ca să verifice starea aluatului, moment în care valul de aer împins de ușa acestuia a dat pagina caietului. Mama a continuat să se conformeze rețetei și a pus cacao, unt, făină cu trei nule și esență de rom. A venit momentul să manipuleze aluatul și un nou val de aer a dat pagina, astfel că mama a mai adăugat trei ouă fierte fix opt minute, cimbru, sare, piper, leuștean și măruntaiele de miel fierte și tăiate cubulețe. Nu este cel mai gustos amestec, dar e ancora mea.
Mulți oaspeți care se perindă pe la noi în zilele pascale se miră când văd bucătăria modernă a părinților mei, cu mobilier modular unit prin blat care imită granitul, în mijlocul căruia domnește aragazul Metalica model 1979, dar și el este crucial pentru păstrarea gustului. Acel cuptor care se aprinde greu și care, precum pușcăriașii scrijelesc pe zidul celulei dungi care reprezintă zile, îi face mamei dungi de arsură pe antebraț, an după an, transformând-o încet și sigur într-o tigroaică cu șorț. Care fredonează genericul muzical din Friends.