Chiar asta s-a intimplat la Institutul franco-portughez din Lisabona, o uriesenie de institutie din buricul urbei, care gazduieste si ICR-ul.
Mare sansa, dar si mare imbold la tinut pasul cu vecinii, chestiune pe care mesagerii oficiali ai culturii noastre (in frunte cu Virgil Mihaiu si Anca Milu Vaidesegan) n-o scapa din vedere. Asa se face ca Festa da Francofonia ’08 a fost inaugurata de Nathalie Joly cu un spectacol Maria Tanase, ca au urmat in cavalcada vernisajul expozitiei de fotografii Paris-Bucuresti. Povestea a doua orase, lansarea volumului care nemureste Banatul ca pe un Eldorado dintre granite (scos de un grup timisorean in frantuzeste taman la Sorbona) si proiectia filmelor lui Florin Iepan cu subiect banatic. Am prezentat ce era de prezentat (Bazil, Vlad, Robert si eu), am discutat cu publicul, am facut conversatie cu ambasadori si scriitori, cu profesori universitari si cu intelectuali pentru care Romania e o tinta culturala. A fost mult? A fost putin? Una peste alta, a fost bine.
Astea fiind spuse, sa trec la Portocalia, tara de care m-am indragostit fulgerator si pe viata. Luati ce ghid turistic va e la indemina, intrati pe net, faceti-va cite concedii biruiti la Sintra, Cascais, Estoril, Porto, Coimbra, Santarem. O sa-mi dati sau nu dreptate, putin conteaza, fiindca eu am decupata Portugalia mea, din care o sa va servesc doar doua felii mici. Mi s-au parut foarte satioase fiindca m-au aruncat pe piscurile increderii si sperantei. Ori de cite ori ma gindesc la ele imi spun ca din intilnirea lusitano-romaneasca s-ar putea naste un fel de rai. Prima s-a petrecut la amiaza, in fata cafenelei A Brasileira, iar a doua, seara tirziu, intr-un local cu fado din cartierul Alfama.
Deci A Brasileira: un fel de Les deux Magots sau Cafe Central a Lisabonei. Puzderie de lume inauntru si afara, la mesele din strada, soare, miros de portocali si Fernando Pessoa in marime naturala. E turnat in bronz, asezat pe un scaun picior peste picior, cu palaria pe cap si figura cam trista. Nu-i turist sa nu se fotografieze cu el, dar ce-am vazut marti, 11 martie, ora 12,15, a fost parca altceva. Doi tineri si-au cocotat copilul in bratele lui Fernando.
Nimic neobisnuit pina cind i-am auzit spunind Raul Raul prinde-l pe nenea de palarie sa nu cazi si hai rizi la tati. Si ce? Si nimic. Doar ca trioul e din Constanta, ca se afla intr-un scurt concediu, ca doamna are sora profesoara aici, maritata bine, dupa un master la Coimbra, ca se simt ca acasa. Pe Raul si Fernando ii vedeti in fotografia de pe net, dar conversatia noastra n-o puteti auzi. Cum nu auziti nici ce hard porno romanesc ii recita cu veselie un cintaret ambulant portughez-portughez lui Robert, imediat dupa episodul constantean, pe aceeasi terasa, cind afla ca sintem din patria lui Costel (asa, cu s). Evident ca nu intelege nimic din ce spune, evident ca vrea sa-i faca lui Robert o bucurie. I-o face, in acompaniament de chitara.