La inceputul anului 1962, aflat la Tel Aviv pentru mai multe concerte, Sergiu Celibidache ii trimitea o scrisoare directorului administrativ al cotidianului „Haaretz”, G. Schocken, la 28 ianuarie, cu urmatorul continut: „Stimate Domn, Mi-au fost aduse la cunostinta, declaratiile ce mi-au fost atribuite in articolul lui Nathan Dunevitch, aparute in ziarul dumneavoastra la 25 ianuarie si protestez in modul cel mai vehement impotriva minciunilor deliberate, pe tema «ultimatumului» meu, dat Filarmonicii Israeliene, in legatura cu aparitia ca solista in concert a pianistei Dina Avrech. Nu voi putea intelege niciodata cum astfel de acuzatii pot fi publicate de un redactor al unui mare cotidian national, serios, care intentioneaza sa-si slujeasca publicul intr-un mod demn de incredere si cinstit”.
La 2 februarie, Celibidache revenea, adresindu-i directorului cotidianului israelian, practic, o somatie: „Spre marea mea surpriza, aflu ca scrisoarea mea datata 28 ianuarie 1962 nu a fost inca publicata in ziarul dumneavoastra. Daca nu mi se da satisfactie, voi fi obligat sa iau in considerare intreprinderea unor masuri legale”. Ambele scrisori sint dactilografiate si poarta semnatura in cerneala „Sergiu Celibidache, dirijor”.
Intre timp, la 29 ianuarie, Celibidache a dirijat in sala Frederic R. Mann, din Tel Aviv, un concert in abonament al Filarmonicii israeliene, avind-o ca solista pe Dina Avrech. Ea a interpretat Concertul de pian in la maj. de Schumann, intr-un concert mult elogiat. Concertul a fost repetat in mod exceptional la 14 februarie, in onoarea reuniunii organizatiei Hadassah-WIZO din Canada. Dar, dupa toate aparentele, calomnia, invidiile aflate la originea declaratiei atribuite lui Celibidache nu au ramas fara efect. Iar pianista Dina Avrech imi scria recent ca scrisoarea din 1962 i-a readus in memorie, „in mod dureros, un incident ce mi-a cauzat prejudicii imense carierei de pianist concertant. Cu toate acestea, protestul lui Celibidache a fost in sine un gest nobil pe care l-am apreciat pe masura”.
In 1962, cariera pianistei era la apogeu. In chiar ziarul „Haaretz”, Alexander Uriah Boskowitz (Boskovitch), compozitorul nascut la Cluj, nota: „Pianista Dina Avrech a cintat cu Filarmonica Israeliana, sub bagheta lui Sergiu Celibidache, cu un inalt grad de cultura, dinamici bogate, un sunet melodios si o adevarata pasiune poetica…” Dirijorul Paul Kletzky confirma spusele sale: „Dina Avrech este o pianista remarcabila si o muziciana cu un talent adevarat, cu o inalta cultura si inteligenta”. Sergiu Celibidache insusi era citat de un prospect publicitar cu afirmatia: „printre pianistii din noua generatie, o consider pe domnisoara Avrech cea mai buna, cea mai universal dotata si unul dintre putinii artisti tineri de incredere care pot salva si continua traditia glorioasa a instrumentului ei”. Cum se stie, Sergiu Celibidache nu era excesiv de darnic cu elogiile la adresa artistilor…
Dina Avrech si Celibidache se cunosteau deja de citiva ani buni, din epoca primelor concerte ale dirijorului in Israel si se imprietenisera. Familia ei venise in Israel in epoca primilor colonisti, cea in care, la sfirsitul secolului al XIX-lea, carturarul sionist Moses Gaster organizase si primele emigrari din Romania. In 1954, Sergiu Celibidache, isi amintea nu de mult Dina Avrech intr-un interviu difuzat la Europa Libera, „a fost foarte entuziast, curios, sa intilneasca o sabra (o persoana nascuta in Israel), sa intilneasca familia mea si a fost foarte placut… Am o foarte frumoasa fotografie cu el. Iar apoi am cintat din nou cu el, concertul de Schumann… Istoria cu Celibidache este adevarata si ma gindesc uneori la el”.
Mai mult insa despre istoria prieteniei lor si a inceputurilor carierei ei, povestite de pianista Dina Avrech, in scrisoarea urmatoare…