Vești bune. Nu mai durează mult – nici pandemia, nici jurnalul. Ce a fost mai greu a trecut, cititori.
Joi, 4 iunie
Ziua 91 de distanțare socială: o întrebare rămâne – ce i-o fi dat cine i-o fi dat primului carpato-danubiano-pontic, de l-a dat jos din copac? Ce șiretlic o fi folosit?
Miercuri, 3 iunie
Visez la un film românesc de dragoste, în care în preludiu să se mănânce borș de cocoș și la postludiu ciorbă de perișoare.
Să vezi când o ieși la iveală, când s-o da în vileag că Trump nici nu există. Și-au bătut șerpilienii joc, au umplut un butoi cu bălegar & sclipici, i-au trântit o perucă portocalie și un cont de twitter și l-au dat gloatelor să se spele pe cap cu el.
Ziua 90 de distanțare socială: ar fi frumos un schimb de personalități între Iohannis și batistatul paralel. Să umble Iohannis la batistuță, la costume de la școala populară de saltimbanci, dichisit, ferchezuit, pomădat, făcând gargară cu tricoloru-n drum. Și batistatul moale mimând fermitatea să privească pururi cu atenție și îngrijorare în zare, dincolo de peroadă.
Marți, 2 iunie
Uite că se face un an de când a intrat Dragnea la închisoare și a scăpat de însurătoare. Bravo, Liviu, genială tactică.
Luni, 1 iunie
Se cuvine să îi urez la mulți ani democrației originale, de cumetrie, adevăratul copil al partidului cu securitatea.
Propun ca măsură profilactică să fie bătuți preventiv și toți cei care nu poartă șapcă.
Duminică, 31 mai
S-a băut, s-a fumat, s-a mâncat, s-a trântit masca pe masă. De unde și expresia populară „a face ca Șică la birou“.
Întâmplare superbă cu Adam Smith, părintele liberalismului. Pe la jumătatea lui iulie 1790 ține o recepție la el acasă. La despărțire le spune prietenilor adunați: „Mă bucur nespus de compania dumneavoastră, domnilor, dar trebuie să vă părăsesc, pentru că mă duc în altă lume“. În zori, om de cuvânt, Adam Smith moare.
În ultimii ani de viață, Panait Istrati a fost internat la spitalul Filaret, la tuberculoși, fiind îngrijit, printre alții, și de doctorul Nasta, care astăzi dă numele unui spital dedicat bolilor de plămâni. A stat în salonul 8, unde mai stătuse și cu douăzeci de ani în urmă, la primele izbucniri ale tuberculozei care l-a chinuit toată viața. În același salon avea să moară, în martie 1914, și unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, sindicalistul Ștefan Gheorghiu, căruia comuniștii i-au distrus numele dându-i-l unei școli de cadre. Gheorghiu a murit la treizeci și cinci de ani, cu ani buni înainte să apară partidul comunist în România. E înmormântat în orașul său natal, Ploiești.
Așa – una dintre ultimele vizite primite de Istrati a fost a unui învățător brăilean care într-o dimineață dă buzna peste el în salon și-l scoală din somn pentru a-i spune aceste cuvinte: Vă iubesc și vă ador! Apoi, medicii îl dau cu binișorul afară pe învățătorul brăilean și Istrati cade iar la pat. Învățătorul cu pricina venise cu trenul și făcuse opt ore de la Brăila până la București.