Mai rapid decât epidemia de coronavirus, în America și, prin ricoșeu, în întreaga lume s-au răspândit protestele și manifestațiile provocate de moartea unui cetățean american de culoare în Minneapolis.
George Floyd a murit asfixiat după ce un polițist (alb, un detaliu important) i-a apăsat gâtul cu genunchiul – pentru a-l imobiliza, chipurile – vreme de aproape nouă minute. La o zi după răspândirea știrii, au izbucnit protestele, mai întâi pașnice, apoi mai violente, la început în Minneapolis, apoi pe tot cuprinsul Americii și în întreaga lume. Manifestații de solidaritate, ce au luat o acută tentă antirasistă, au culminat cu distrugerea sau profanarea unor statui, cu înfruntări între grupări mai mult sau mai puțin extremiste – și nu doar în Statele Unite. Zeci de proteste similare au răbufnit în Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, în multe alte țări din Europa, din Africa, de pe toată planeta. Ele au declanșat contraproteste și au delimitat tabere, poziții și ideologii – cam toate confuze, încă nelimpezite, ca pe un front încâlcit și încrâncenat, unde toți sunt convinși de dreptatea și îndreptățirea lor și nimeni nu ascultă pe nimeni.
S-a vorbit despre legătura între proteste și apropiata campanie electorală prezidențială din SUA, despre implicarea Rusiei și a Chinei, despre extremiști de stânga, de dreapta, despre rasiști rasiști și rasiști antirasiști, despre vinovății istorice și ură de rasă. Am văzut diversitatea imaginației umane în momente de excitație maximă: de la gestica demnă și protestul pașnic până la jafuri și incendieri, ajungând chiar la acțiuni penibile și caraghioase, cum a fost ridicola retragere de la difuzare a clasicului film Pe aripile vântului sau, în Martinica, distrugerea de către militanții antirasism a statuilor antirasistului (alb, un detaliu important) Victor Schoelcher, unul dintre părinții abolirii sclaviei. Dar, oricum ar fi, o asemenea reacție de proteste în lanț, în urma unui incident izolat din Statele Unite e, cred, unică. Ea va rămâne în memoria colectivă, poate și în istorie. Ce va schimba e greu de ghicit, însă multe nu vor mai fi la fel.
Ai zice că aici, în proliferarea accelerată a protestelor și radicalizarea lor, e ceva suspect – iar partizanii teoriilor conspiraționiste chiar o spun. La urma urmei, George Floyd, victima neagră a polițistului alb, nu era tocmai un cetățean model. Cred că majoritatea celor care au ieșit în stradă, revoltați de uciderea lui, n-ar fi îndrăznit să rămână singuri cu el într-un gang, în fapt de seară, dacă i-ar fi știut cazierul. Traficant mărunt de droguri și, ocazional, hoț, apoi condamnat la închisoare pentru jaf armat, Floyd s-ar fi calificat cu greu pentru statutul de erou național. Pe deasupra, polițistul care l-a asfixiat, omorându-l, se numea Derek Chauvin, ca într-un scenariu prost de film antirasist.
Numai că realitatea nu planifică lucrurile. George Floyd viu va fi fost un american de culoare destul de dubios pentru mulți, dar George Floyd mort înseamnă altceva. Devine un simbol și e preluat, ba chiar exploatat ca atare. Comunitatea afroamericană denunță sistematic abuzurile rasiste cărora le cad victimă negrii din Statele Unite și poate că uneori exagerează, cum susțin conspiraționiștii, dar realitatea rasismului din America – nu cultural, ci concret, social – n-o neagă nimeni. De aceea protestele de tip „Black Lives Matter“ au rostul și îndreptățirea lor. În plus, americanii de rând au un acut simț al justiției, fapt ilustrat și de mulțimea de filme de succes cu procese, jurați și tribunale. Americanii pretind de la reprezentanții și apărătorii legii să fie exact ceea ce se presupune că sunt, altfel lumea nu mai e în ordine și societatea o ia razna.
Și ar mai fi ceva ce ține de o realitate socială concretă, însă obturată binișor de impactul puternic al discursului antirasist – justificat și el, dar care explică doar parțial răbufnirea de revoltă din aceste zile. Imensele mase de cetățeni ne-afroamericani (cum altfel să le zic în context?) care s-au raliat protestelor sau le-au inițiat sugerează că pentru ei cazul Floyd înseamnă mai mult decât un negru ucis dintr-un rasism latent al unui polițai. E o idee ce merită dezvoltată încet-încet. Căci cine știe ce se mai întâmplă în zilele următoare?