Vă mai amintiți ziua de 15 mai? La miezul nopții unii au sărbătorit cu artificii, a fost Revelionul Eliberării, mulți credeau că gata, covidul a plecat definitiv din România.
Pe 15 mai a venit prima etapă a relaxării. Statisticile oficiale arătau bine, cam o sută și ceva de cazuri pe zi. România părea că depășește momentul dificil, după două luni de stat în casă. E adevărat că frustrarea a fost mare, că unii n-au înțeles de ce trebuie să iasă pe stradă, la magazin sau la muncă cu declarația după ei, dar spitalele au făcut față, iar secțiile de Terapie Intensivă n-au fost blocate. N-am avut situațiile disperate din Italia, Spania sau Marea Britanie, unde spitalele au fost blocate de numărul mare de bolnavi.
Cumințenia din acea perioadă a avut însă costuri imense. Unele sectoare ale economiei au fost închise complet, mulți români au fost trimiși în șomaj tehnic, iar azi există destule firme care au revenit la doar un sfert din activitate. S-au contractat piețele, dar partea urâtă este că s-a instalat neîncrederea. Iar ideea de afaceri fără încredere nu prea mai merge în ziua de azi. Guvernul a fost nevoit să pompeze bani mulți în economie, preluând modelul european de a nu lăsa firmele să-și dea duhul.
Dincolo de chestiunea economică, încă vizibilă, în societate s-a acumulat tensiunea. E greu să stai 60 de zile închis în propriul apartament, fără parcuri, fără terase, fără prieteni, fără obiceiurile de odinioară. Copiii n-au mai mers la școală, iar dintr-o dată oamenii au fost învățați să se țină departe unii de alții, să nu dea mâna, ba chiar să se evite vizitele la părinți sau bunici. Tot ce era logic înainte devenise dintr-o dată periculos. Complicat de acceptat pentru o nație care adoră socializarea.
Încet-încet, după 15 mai românii au început să se reacomodeze. Doar că au uitat de existența virusului. Au luat cu asalt parcurile, piețele publice, s-au dus la mare și la munte ca în vremurile bune. Au reînceput petrecerile, terasele s-au aglomerat, iar cei doi metri între mese din prima zi s-au transformat rapid în jumătate de metru. Masca de protecție a devenit un accesoriu nesuferit, ceva care nu te mai apără, ci o corvoadă.
Cifrele de la ora 13:00 au început să se muleze pe comportamentul românilor. De la o săptămână la alta situația s-a înrăutățit, astfel că am ajuns să ne apropiem de borna de 500 de cazuri în doar 24 de ore. În Argeș, spre exemplu, câteva zile la rând au fost zeci de cazuri pe zi. Medicii din județ sunt uluiți. Nu există nici un focar pe nicăieri, iar cazurile sunt răspândite pe întreg teritoriul județului. Transmiterea comunitară s-a întețit. În Argeș, dar și în Dâmbovița, Prahova, Iași sau București.
Specialiștii în sănătate încep să tragă tot mai apăsat semnale de alarmă, dar cine să-i mai asculte. Nu mai are nimeni chef de sfaturi. Societatea s-a relaxat peste măsură, puțin mai cred în pericolul virusului. Partea proastă e că, în timp ce în Europa intensitatea bolii a scăzut vizibil, la noi lucrurile se agravează. Iată situația de joi: Spania 444 de cazuri, Italia 201, Germania 270, Belgia 89, Portugalia 328, Polonia 371, Elveția 116. Toate aceste state sunt peste noi la numărul total de cazuri. Unde era România joi? 450 de cazuri.
Inexplicabilă evoluția de la noi, în condițiile în care suntem aproape de vârful înregistrat în luna aprilie. Încotro ne îndreptăm? Nici medicii nu știu ce ar putea să urmeze, se feresc de previziuni, după ce unii spuneau la începutul lunii mai că în iulie vom ajunge la câteva zeci de cazuri pe zi, iar în august vom deveni o țară liberă de covid.
Ce s-a întâmplat totuși? E adevărat că aglomerația favorizează boala, dar tot nu se justifică triplarea numărului de cazuri. Cel mult ar fi trebuit să avem o creștere cu 30 la sută după valul relaxărilor, dar fără să atingem bariera de 200. Paradoxal, unii depun eforturi mai mari să arate că totul e o conspirație decât să respecte câteva reguli simple atunci când ies din casă.
Transmiterea virusului nu va putea fi oprită total, dar în mod cert poate fi încetinită. E obligatoriu să se întâmple asta, pentru că altfel vor fi blocate spitalele. Nu cred că își mai permite vreo țară să închidă economia încă o dată, pentru că ar fi un dezastru. Logic ar fi să preluăm individual responsabilitatea, să înțelegem că, oricât nu credem în blestematul de virus, el există, ba se manifestă încă neașteptat de vioi.
În momentul de față e neproductiv și riscant să ne afișăm vitejia. Ar fi păcat să fim arătați cu degetul. Adică să ajungem indisciplinații Europei, după ce o perioadă lungă de timp am demonstrat contrariul și ne-am comportat exemplar.