Sigur că îți poți spăla și singur mașina, mai ales dacă stai la curte. Pe timp de vară este foarte ușor.
Tabla încinsă face ca apa cu șampon să se evaporeze aproape instantaneu, iar tu ajungi să freci cu peria pe uscat, cu satisfacția că ce? Că un angajat al spălătoriei auto va duce la copii mai puțini bani, iar tu vei conduce un fel de zebră înmatriculată? Hai să nu ne întoarcem în epocile în care omul trăia doar din ce făcea. Să lăsăm diviziunea muncii să ne interconecteze.
Dacă te-am convins trebuie să îți dau și niște sfaturi utile. La prima vedere pare a fi vorba de un contract de prestări servicii în care tu, ca beneficiar, plătești, iar angajatul, căruia îi voi da numele generic de băiatu’, se execută. Dar nu e așa. Tu cumperi un serviciu din partea patronului spălătoriei, iar asta nu te aduce într-o postură de partener egal cu băiatu’, ci mai degrabă de superior asupritor. Ăsta este principalul motiv pentru care de multe ori spălarea nu se face așa cum ai fi sperat. Ba rămâne un prag murdar, ba parbrizul insuficient lustruit. Evident că îi dai un ciubuc, dar statisticile arată că efectul util este cam același. Soluția? Dușmanul terț.
Îi explici băiatului că ție nu prea îți pasă cât de bine iese spălarea, însă persoana căreia urmează să-i vinzi mașina este foarte simandicoasă și sigur va căuta orice detaliu. Că, of, tu nu ai vrea să o dai, dar ești la ananghie. Așa ajungi egalul lui băiatu’, care va intra brusc într-o stare de empatie față de tine și de ură față de cumpărător. Neapărat să oftezi din trei în trei minute.
Vei fi inițiat în cele mai profunde taine ale turbojetului și e musai să te prefaci interesat.
Băiatu’ îți va arăta cum se ajunge cu aspiratorul sub scaunele din față, apoi cum se spală scrumiera cu spumă activă, ca să dispară inclusiv mirosul. Îți va spune că este foarte important să dai cu jetul de apă și pe sub mașină, întrucât cumpărătorii sunt niște cârcotași care se uită dedesubt. Trebuie să răspunzi cu exclamații de tipul „extraordinar!“ sau „nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap așa ceva, ești genial!“. Mie mi-a curățat inclusiv anvelopele, după care a aplicat pe ele un strat de silicon, făcându-le ca noi.
La final recomand adresarea unor cuvinte de laudă legate de faptul că te-a salvat. Nu te zgârci în a stimula cultul personalității lui băiatu’, fiindcă este posibil să te trezești inclusiv că îți refuză ciubucul, din aceeași senzație de empatie. Și îl va refuza și la spălarea următoare, când îi vei povesti, oftând, cum nu s-a concretizat vânzarea fiindcă nesimțitul de cumpărător ți-a oferit un preț de nimic.