Nu s-a simtit din partea acestora nici cea mai mica intentie de a-i pune intrebari incomode. Ioana Maria Vlas este rugata sa explice, este invitata sa dea sfaturi, este imbiata sa vorbeasca despre experienta de viata a domniei sale.
Doamna Vlas mai are putin si se transforma direct in personaj de film. Urmarind-o la televizor, ai sentimentul ca te uiti la o reincarnare a lui Buddha. Sau chiar la fondatorul budismului, in persoana. Zici ca a stat citiva ani in pustietate si acum, plina de intelepciune si de meditatii, a ajuns sa-si povesteasca experienta sa de iluminata. Iar toti cei din juru-i o recunosc ca pe un mare maestru, in fata caruia nu ai intrebari, iar raspunsurile iti leaga sinapsele aproape spontan. Cind i se pune totusi o intrebare, doamna Vlas da impresia ca acceseaza o conexiune broadband cu Nirvana: pentru inceput si de dragul suspansului, ofteaza; cind vorbeste, face pauze dese si da din cap ca Ion Iliescu; iar in final, zimbeste cu subinteles, ca si cum ar fi oferit o particica din intelepciunea sa creierilor interlocutorului.
Sint curios sa vad daca totusi cineva, oricine!, dintre moderatorii de emisiuni se va incumeta s-o invite pe Ioana Maria Vlas in emisiune pentru a raspunde la intrebari, nu doar pentru a-si spune inteleptele concluzii de viata. Pentru ca aparitia de acum a domniei sale seamana izbitor cu aceea a lui Sorin Ovidiu Vintu, din momentul izbucnirii scandalului FNI.
Ioana Maria Vlas vorbeste „sapte, opt limbi straine”, am auzit-o marturisind. Si am mai auzit-o spunind ca a fost lingvista. Probabil din cauza asta pronunta cuvinte uzuale ale limbii engleze cu aplomb mult mai mare decit al unui amarit de profesor de la Oxford. Si tot din acest motiv, presupun, si-a construit un vocabular apretat, pe care il foloseste cu mare atentie. Dinsa nu o sa spuna niciodata „smecherie”, de exemplu, pentru ca e un cuvint „suburban”. Cih!
In toata aceasta constructie a propriei imagini, Ioana Maria Vlas face o singura greseala. Nu stiu daca a sfatuit-o cineva – probabil, nu! – dar marea eroare pe care dinsa o comite este ca-ti trage peste ochi acei infioratori ochelari de Al Capone. Nu poti spera sa-ti convingi un public aprioric ostil, tragindu-ti peste privire o banda neagra. E, daca vreti, ca si cum un Basescu inarmat cu ochelari de soare ar fi fost la fel de convingator in 2004 la celebra scena a lacrimatului in public. Doamna Vlas apare, cu tot cu discursul si gestica domniei sale, ca un Darth Vader romanesc, teleportat in prime-time.