Descoperirea trupelor noi este un proces misterios, ale cărui elemente sunt mereu imprevizibile. Vorbesc din postura ascultătorului împătimit, dar nu atât de consecvent pe cât, bănuiesc, s-ar cere. Să fi avut nu consecvență, ci continuitate în pasiunea pentru rock, n-aș fi dibuit abia la cinci ani de la înființare sprintena echipă E-An-Na din Sibiu. Și unde? Tocmai în templul consacrării trupelor de metale grele, foarte grele și extrem de rare, adică la Wacken, Germania!
Ce-i drept, anul acesta festivalul Wacken a fost neobișnuit. Situația s-a datorat, lesne de înțeles, pandemiei inoculate prin mass-media obediente sau de-a binelea complice la colportarea unor „știri“ care se bat adesea cap în cap. Însă ingeniozitatea umană a depășit restricțiile impuse de un sistem parcă mondial gripat. Astfel, organizatorii evenimentului au decis desfășurarea lui online, cu transmisiuni din toată lumea, profesional filmate. La fața locului (care era umflată, vorba unei vorbe celebre din proletcultismul românesc!) s-au amenajat o scenă reală și un public imaginar, cu mijloacele computerizate care generează realitatea virtuală pentru jocuri, simulatoare, blockbusters. Mulțumită interne-tului, și participarea a fost conformă cu denumirea: Wacken World Wide. Straniu pentru obișnuiții cu înghesuiala și mosh-eala hardcore, dar neașteptat de plăcut pentru comozi ca mine, care stau dinaintea display-ului și se chiorăsc în el precum cioara-n nuca spartă!
Dar pentru că nici online n-am fost conectat de la început, am beneficiat de „facilități“ și-am deschis play-list-a la mai bine de-o lună după întâmplare, într-o zi când nu mai știu ce naiba căutam. Și ce-mi văzură ochii, ajutați de ochelari? Prima trupă, E-An-Na, se afla pe un podium în umbră și avea în spate, ca fundal, proiecția unui film cu niște dansatori. Siluetele acestora, costumele și mișcările mi se părură foarte cunoscute. Când cadrul s-a luminat și rockerii s-au ivit în prim-plan, figurile lor nu-mi spuseră nimic. Nu fiindcă nu le zărisem vreodată, ci pentru că semănau cu ale oricărui tânăr european din zilele noastre. Motivele florale de pe cămăși îmi aprinseră un beculeț pe undeva, prin emisfera stângă. Oare unde admirasem așa ceva? Răgaz de gândire nu primii. Deși vocea solistului (t)rage din zona de jos (pentru a se încadra genului heavy-folk-metal) și solicită atenție să pricepi ce cântă, am deslușit din start că versurile sunt în limba română. M-a trecut un fior, neînțeles în pripa receptării. A fost ca o lovitură de suliță în piept și mi-a trebuit un timp nedefinit ca să conștientizez, nu să explic de ce. „Vindecarea“ a survenit prin soloul de vioară electrică, executat de Roxana Amarandi cu gingășia medicului specialist în neurochirurgia cu laser. Piesa intitulată Floare de fier – absolut bulversantă! – deschide un capitol nou dintr-o carte ce tinde să capete proporții enciclopedice, anume destinată muzicii pop-rock de inspirație folclorică. Nu eu sunt cel pregătit să o scrie; însă lansez aici o idee și o dau gratis celui capabil de asemenea efort. Mă rezum să fiu un ascultător empatic…
Figura magnetică a grupării E-An-Na („o lume metafizică, în care legile universale obișnuite sunt abolite“, cum sună prezentarea) este Andrei „Solomonar“ Oltean, vocalist și interpret la instrumente populare de suflat (cimpoi, fluiere etc.). Ceilalți componenți: Ovidiu „Cio“ Ban, chitară; Andrei Piper, chitară; Dragoș Geomolean, bas (creierul audio-video); Ioana Pascu, claviaturi; Paul Bucătaru, tobe. Filmarea făcută în clubul Rockstadt din Brașov îi arată într-o armonie care, cu certitudine, transcende bucuria participării la importantul spectacol. Dincolo de (trecătorul) context, trupa emană o energie colosală, ale cărei izvoare provin din arealul local, fără limitări etno sau geografice. Nu e unicat la noi, nici aiurea. Știind să mențină focul viu, sibienii au (a)prins mapamondul. Și, uite, și pe mine!
1 Trackback