Multe greșeli de limbă au, de fapt, o logică. Fie și numai din cauza asta n-ar trebui să mă reped mereu să corectez omul cu care stau de vorbă. Ca să nu mai zic că, prin toate criticile astea, nu am reușit deloc să par un om fin – cum aveam eu impresia că se va întâmpla automat –, ci doar arogant și cusurgiu.
Credeam că e destulă glorie în înfieratul de dezacorduri, de „ca și“ aiurea, de englezisme inutile, ca să mă pot înfrupta și eu din ea. Însă mie nu mi-a rămas decât „și/ sau“, care, în plus, nu e deloc greșit. E doar un fel de a zice, mai pe scurt, poți să vii mâine sau poimâine, dar dacă vrei, poți să vii și mâine și poimâine. Un fel de prescurtare. Cui i-ar da prin minte să se supere pe cei care scriu într-un mesaj rapid „pt.“ în loc de „pentru“? (Într-un mesaj mai îngrijit, se poate folosi prescurtarea „ptr.“.)
Acestea fiind zise, pentru mine „și/ sau“ are totuși ceva dezorientant, din categoria „da/ nu“. Parcă aș avea nevoie de o clarificare: ori și, ori sau. Amândouă mi se pare că nu se poate, deoarece sunt două operațiuni logice care se bat cap în cap. Și este conjuncția logică, cu valoare de „adevărat“ dacă toți termenii ei sunt adevărați, iar sau este disjuncția logică, cu valoare de „adevărat“ dacă cel puțin unul din termenii ei este adevărat. Și și sau nu au nici în clin, nici în mânecă. Într-un algoritm simplu, instrucțiunea de a realiza o anume operațiune în caz că și/ sau, adică „dacă fie termenii A și B sunt simultan adevărați, fie măcar unul din ei este adevărat“ este pierdere de vreme pentru că se reduce la a spune „dacă fie A, fie B este adevărat”. Din cauza asta, dacă ne întoarcem de la logica formală la uzul curent, „mâine și/ sau poimâine“ lasă impresia că nu înseamnă decât, sec, administrativ, mâine sau poimâine, deși ea de fapt înseamnă, cu maxim angajament, că Sulamita îl așteaptă pe Solomon ori mâine, ori poimâine, ori și mâine, și poimâine.
De îndată ce un dispozitiv nou ocupă, datorită modei, o nișă oricât de mică în limbă, el e testat reflex în alte contexte, cam așa cum unele vulgarități întăresc suprem elogiile. Și/ sau devine un mod mai spiritual de a zice și (sau sau, nu știu). A o alege pe una din ele e, la urma urmei, o ofensă la adresa celeilalte, o formă de discriminare. Titlurile cărților trebuie reformulate. Crimă și pedeapsă e cauzal, îngust. Însă Crimă și/ sau pedeapsă e, ca și titlu, incluziv. O mie și una de nopți ține socoteala ca Hagi Tudose, în vreme ce O mie și/ sau una de nopți e amicul contabililor flexibili.
N-aș subestima nici forța de atracție a barei oblice. Faptul că ea se poate folosi între termeni aflați într-o alternativă sau/ și ori și/ sau ne ajută enorm. Mai important însă, ocazia de a întrebuința în scris un semn grafic rar este una din bucuriile noastre de căpătâi. Să scrii & în loc de și, asta îți prelungește viața cu 5 ani. În limbajul social media „@cutare“ este o metodă de a spune „o să mă refer acum cu eleganță la observațiile impertinente ale lui cutare“.
Ar mai fi și detaliul că tot ce economisește timp în conversație sabotează de fapt comunicarea. O fi și/ sau o pastilă concentrată de informație, dar limba, ca și prieteniile, nu se ferește de redundanță, de repetiții, din contră. Iar dacă mai e nevoie și de claritate, atunci și/ sau nu e recomandabil – confuzia între o noapte și o mie de nopți a dat multe vieți peste cap.
În încheiere/ pentru început, stăm bine (și/ sau)/(nici/ nici) (sau (&/ sau)/ (Nietzsche/ Nietzsche)) nu.
1 Trackback