Primul parca-i desprins din Girleanu sau Bratescu-Voinesti si-o leaga pe mama de o familie de gugustiuci. Desi pasaretul care si-a pitulat cuibul in caprifoiul de pe terasa e un turturel si-o turturica, prefer sa le spun gugustiuci. Gugustiuc mai stimpara un pic din duiosia pasunista, pe cind turturica insiropeaza orice poveste. Ca si ghiocel, lacramioara sau liliac (desi, pentru a respecta adevarul, sa adaug ca intimplarea cu gugustiuci s-a desfasurat pe fond inmiresmat de liliac si lacramioare – zeci, sute! – care impinzesc curtea).
Deci mama a ochit mai intii cuibul, apoi ouatul, apoi clocitul, zborul cu schimbul si-n cele din urma iesirea la lumina a celor doi bebelusi cu cioc. Adio presa locala deschisa glont la pagina cu morti, adio stiri teve la prinz, la 5, 6 si 7, adio Animal Planet! Din ora in ora, a avut, n-a avut treaba in bucatarie, s-a plantat la usa dinspre terasa si a stat minute in sir cu ochii tinta la cuib. Apoi mi-a dat raportul amanuntit: cum gugustiuca-mama e cam denaturata, cum nu sta prea mult cu puii, cum Napoleon, un dobitoc de motan din vecini, da mereu tircoale. Si-a adaugat, cu o insufletire pe care nu i-am vazut-o de mult, ca o sa-i pazeasca. Asa a si facut. In a doua zi de Paste, a venit sontic-sontic la mine-n birou si m-a anuntat fericita si mindra ca puii au zburat bine-mersi din cuib. M-am bucurat de bucuria ei, i-am facut semnul nostru ghidus, cu degetele 2 si 3 de la mina dreapta miscate ca niste coarne mici, si-am imbratisat-o.
Al doilea exemplu e tot chiciurel, desprins parca din tablourile cu animale, flori si gize in care jucam la gradinita. Asa mi-am dat seama ca, pe masura ce-am inaintat in virsta, eu si cei 12 prieteni cu care sarbatoresc de peste 20 de ani fiecare Craciun si Paste, am cam dat in mintea copiilor. Din ce hipioti sau rocherasi rebeli am fost, ne-am asezat fiecare la casa si gradina lui, intr-o tihna calduta, pe care o bascalim ori de cite ori sintem impreuna. De sarbatori virim kitsch feeric si jucaus la greu, fata de care toata lumea e plina de ingaduinta. Si anul asta, de Paste, am fost laolalta, parca mai plini de frenezie ca de obicei, de la costumele de iepuri harnici, cu sorturi, sepcute si baticuri, pina la cadouri. Nu m-am lasat mai prejos si mi-am dat iar ifose de maestra culinara: am experimentat o terina de curcan marinat in coniac si ienupar, cu zucchini, ciuperci si ierburi. Dupa ce s-a racit, am infipt in crusta rumena, ca de dobos, o morisca in toate culorile curcubeului, iar de-a lungul am intins o frunza mare de usturoi. Pe ea am insirat 13 buburuze mici de lemn. Fiindca de fapt n-am gasit decit 12 de lipit, a 13-a a fost o buburuza proptita pe-o clama de prins rufele, dar micamica. Am zis ca parc-as fi eu si m-am atirnat voioasa de virful frunzei, la capat de tot, fara sa ies din sir. Daca o sa va uitati pe internet o sa vedeti (foto Noemi Dumitrescu) ca in frunte e o buburuza mare, a 14-a. Cu ea insa e alta poveste.