Ea nu muncea ca un roboțel sau ca o piesă perfect dimensionată și bine unsă din cadrul unui angrenaj lipsit de erori și de personalitate. Deși nu punea pasiune, avea un talent înnăscut care nu a putut trece neobservat nici măcar în lumea extrem de mecanizată a confecțiilor textile.
Fabrica la care lucra Floricica făcea cam ce fac toate fabricile de profil, adică vindea manoperă în sistem lohn, iar beneficiarii erau de multe ori nume grele de pe piața internațională: Pierre Cardin, Zara, Hugo Boss. Unul dintre reprezentanții Zara a fost cel care a făcut remarca. O doamnă din colectivul de confecționere cosea altfel. Altfel însemnând ceva de bine. Hainele care ieșeau din mâinile ei păreau turnate, păreau opere de artă, sculpturi din stofă. Neapărat trebuie să fie premiată cu fabuloasa sumă de 50 de euro. Incredibil ce reușește femeia asta să facă. O cusătură aparent banală, cu pas variabil între 2,7 și 2,8 milimetri, dar felul genial în care combină aceste două dimensiuni creează o fluiditate statică întâlnită doar în piatra atinsă de mâna lui Brâncuși.
S-au făcut teste, fiindcă toate angajatele revendicau premiul. Din cele douăzeci și trei de cusături, douăzeci și două erau corecte, iar una, cea din dreptul numelui Floricica, arăta ca o simfonie de Mozart scrisă în limbaj Morse. Au fost ultimii bani pe care Cici, așa cum o alintau prietenii, i-a încasat în calitate de rotiță bine unsă.
Un asemenea talent nu avea voie să se risipească surfilând bulendre în anonimat. Dimpotrivă, avea obligația să scoată capul în lume și să prindă cu dinții felia de succes pe care o merita.
Cici Fashion s-a deschis într-o zonă mai săracă a orașului, unde chiria era mică. Sacouri cu cusătură genială, însă cu croieli și culori uzate moral. Dacă probai unul, te simțeai ca cel mai sexy bărbat ai anilor optzeci. Se pare că ăștia de la Zara se mențin sus și datorită unor oameni care știu să facă design vestimentar modern. Ca să evite chinul de a mai face croieli, casa de modă s-a transformat în atelier de retușuri. Scurta pantaloni, schimba fermoare și punea petice. Petice perfecte, doar că nu există o metodologie de evaluare a calității lor.
De câteva luni Floricica face măști faciale din bumbac. Costă trei lei, exact cât costă și cele cusute la normă. Dacă vreunul din voi purtați pe nas un asemenea dispozitiv, total ineficient de altfel, va sfătuiesc să-l înlocuiți cu o mască omologată, iar la cârpa cu bretele să vă uitați cu mare atenție. Dacă descoperiți o cusătură care seamănă cu o cântare bizantină scrisă de un serafim, aruncați-o mai cu milă.