Mindru Katz este astazi, practic, un pianist uitat in Romania, iar cuvintele introductive ale prof. Valentin Gheorghiu, prieten cu el, merita cu atit mai mult amintite: „Era un pianist muzician, dublat de un ginditor, cu un repertoriu vast si cu o putere de munca iesita din comun. Dar si omul era deosebit, cu suflet nobil”. Monografia scrisa de Ruth Guttman Ben-Zwi este, simplu, pretioasa, ca o lucrare recuperatoare. Spre deosebire de Constantin Silvestri, inutil sa cautati numele lui Mindru Katz in lista Programelor concertelor simfonice ale Filarmonicii „George Enescu” pina in 1968, compilata de Viorel Cosma. Numele i-a fost sters fara urma, in ciuda unei cariere prodigioase; despre ea a scris insa, in deceniile trecute, William Y. Elias, primul director al Institutului Muzical Israelian in The New Grove Dictionary of Music.
Restul il veti afla citind-o pe Ruth Guttman, care l-a cunoscut si care scrie, cum spune, „cu mare sinceritate si mare dor, cu nostalgia celui ce a fost trup si suflet dedicat patrimoniului ce poarta in sine chintesenta geniului omenesc in ce are el mai bun si mai sensibil: arta”.
Sensibilitatea si arta copilului nascut in iunie 1925, intr-o familie din burghezia evreiasca a Bucurestiului, erau recunoscute de George Enescu dupa ce-l ascultase cintind, la Buzau, la virsta de sase ani, Andantele Sonatei in do major, KV 545 de Mozart. Enescu il recomanda imediat profesoarei Florica Muzicescu, iar aceasta obtinea dispensa de virsta necesara inscrierii sale la Academia Regala de Muzica.
In rarele ocazii in care a fost evocat in Romania despre Mindru Katz s-a vorbit doar ca pianist matur in anii ’50, pina la decizia lui de a lua calea exilului. Ruth Guttman reface, atasind si interesante documente de epoca, anii de formare a pianistului la scoala exceptionala a Floricai Muzicescu, apoi traversarea desertului in perioada razboiului, odata cu exmatricularea sa din Academia regala, in baza legilor rasiale. In ghetto-ul cultural evreiesc, creat dupa modelul nazist, Katz si-a putut continua studiile la Scoala de muzica pentru evrei, in clasele de compozitie si dirijorat, cu Alfred Mendelssohn si cu Edouard Lindenberg. Interventia omenoasa a Floricai Muzicescu si a lui George Enescu ii evita, la 18 ani, in 1943, suferintele muncii fortate obligatorii la lopata si tirnacop, fiind transferat la munci mai usoare.
Reintegrat in toamna lui 1944 la Academia Regala, pianistul isi relua studiile in clasa profesoarei sale si le incheia, cu mentiunea „Magna cum laude”, in iunie 1947. La scurta vreme avea loc si debutul oficial cu Orchestra Filarmonica, interpretind Concertul No. 1 in si bemol minor de Ceaikovski. In octombrie 1948, debuta si in recital, in sala mare a Ateneului, intr-o seara de sonate, in care a impartit scena cu violoncelistul Vladimir Orlov. Cariera avea sa i se dezvolte in conditiile tipice ale anilor ’50, trimis sa cinte in Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia, Ungaria; la Budapesta, in concerte memorabile dirijate de Constantin Silvestri. In tara, desi pianist concertist al Filarmonicii bucurestene, majoritatea concertelor le-a dat in provincie.
Ca si Silvestri, poate si influentat de el, in 1959, Katz alegea libertatea, moment imortalizat de o inregistrare si un disc EMI, realizat cu Orchestra Filarmonica din Londra, cu Sir Adrian Boult la pupitru. „O maniera de a cinta la pian de cea mai inalta calitate, ce retine atentia asith reuseste sa fie atit brilianta din punct de vedere tehnic cit si plina de poezie”, se extaziau criticii britanici. Pianistul renunta insa la promitatoarea, pentru cariera sa, Londra si, dupa ce isi rascumpara cu bani grei parintii ramasi in Romania, se stabilea in Israel.
Ruth Guttman Ben-Zwi dedica peste o suta de pagini carierei israeliene si internationale a lui Mindru Katz care, in esenta, nu se deosebeste de cea a altor mari pianisti romani ce au avut sansa de a-si trai viata in lumea libera, de la Clara Haskil si Dinu Lipatti, la promitatoarea generatie mai tinara. Destinul a facut ca asemenea lui Haskil si Lipatti, viata lui Katz sa fie curmata prea timpuriu, in 1978, pe acordurile unei sonate de Beethoven, in mijlocul unui recital la Istanbul. Ii deosebeste doar destinul inregistrarilor ce le duce numele mai departe, din generatie in generatie. Daca numele sters pe nedrept poate fi rescris (si o facea un muzicolog roman vorbind despre simfonicele Radiodifuziunii), inregistrarile romanesti par sa fi fost distruse pe vecie. Cele occidentale, facute pentru o companie de mica anvergura, Pye, ce a dat de mult faliment, au sansa sa reapara in catalog, treptat, gratie elevului sau fidel, Mordecai Shehori. Cind scriu aceste rinduri, tocmai a fost anuntat, ca noutate, la casa lui Shehori, Cembal d’amour, un CD Chopin, volumul 1, cu Sonata in si bem. minor, op. 35 no. 2, sapte din Studiile op. 10 si op. 25, doua Balade si un fragment documentar: Mindru Katz vorbind despre „vise, Chopin si revelatii muzicale”.
O editie engleza a excelentei carti pe care v-o semnalez ar putea contribui la reeditarea acestor inregistrari, la vremea lor mult laudate. Ea ar permite si corectarea a relativ multelor greseli din textul cartii, datorate aparent unei tehnoredactoare straina de limba romana si muzica. O editie a cartii in Romania, la indemina tuturor melomanilor si studentilor, imi e teama ca e doar o dorinta pioasa. Dar cine stie…
*Ruth Guttman Ben-Zwi, Cele doua cariere ale marelui pianist Mindru Katz. Prefatata de amintirile confratilor sai Valentin Gheorghiu (Romania) si Arie Vardi (Israel). Tel-Aviv, 2008, 178 p. (ISBN: 978-965-90723-1-6)